Energia electrică s-ar putea ieftini pentru consumatorii casnici. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune o reducere a tarifelor atât pentru consumatorii din centrul și sudul țării, cât și pentru cei din nord. Potrivit instituției, nu este vorba de o scădere semnificativă, ci de doar câțiva bănuți. Chiar și așa, ajustările sunt făcute în raport cu creșterile solicitate de furnizori. Noile tarife ar putea fi aprobate la ședința din 25 martie.
Potrivit proiectelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, consumatorii deserviți de Premier Energy ar putea plăti 3 lei și 56 de bani pentru un kWh, cu 3 bani mai puțin decât tariful actual de 3,59 lei pentru un kWh. În același timp, pentru consumatorii din nordul țării, deserviți de FEE-Nord, tariful ar urma să fie de 3,95 lei/kWh, față de nivelul actual de 4 lei/kWh, ceea ce reprezintă o scădere cu 5 bani.
Directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a recunoscut în cadrul emisiunii ”Vocile Puterii” de la Exclusiv TV că, scumpirea este nesemnificativă, însă aceasta reprezintă o reducere comparativ cu solicitările de creștere ale furnizorilor de energie.
ALEXEI TARAN, directorul ANRE: „Cererile au fost de majorare. De ce? Pentru că ele au fost depuse până la 1 februarie, când noi am intervenit la prețul gazelor naturale. Prețul gazelor naturale a dus ieftiniri sau a influențat pe lanț și producerea energiei electrice de către centralele electrice de termoficare - Termelectrica și CET Nord, pentru că și ele produs energie electrică care este parte a coșului întreg de achiziție de energie electrică. Și atunci a scăzut prețul aici. Ulterior, am mai văzut și alte elemente pe piață, am analizat și prețul pentru transport, pentru distribuție care sunt alte elemente care intră în structura prețului de furnizare și astfel Agenția a publicat deja proiectele sale, unde avem scădere nu atât de semnificative, dar față de cererile lor de creștere, avem scăderi de 7-8 bani.”
Noile tarife urmează să fie examinate și aprobate în ședința ANRE programată pentru miercuri, 25 martie. Amintim că anul trecut, tarifele la energia electrică au fost ajustate de două ori. În iarnă lumina s-a scumpit cu un leu și 84 de bani pentru un kWh în nordul țării și cu un leu și 76 în centru și raioanele din sud. La sfârșit de iulie, însă, prețurile s-au redus cu 68 și, respectiv, 51 de bani pentru un kWh.
Exclusiv TV
