Un număr de 290 de școli și grădinițe din întreaga țară vor fi dotate cu echipamente digitale moderne. De acestea vor beneficia peste 100 mii de copii și circa 15 mii de cadre didactice. Investiția se ridică la 15,5 milioane de lei și este făcută în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială.
Noul lot de echipamente include peste 1.600 de unități de bunuri educaționale, constând în echipamente digitale, tehnică IT, dispozitive interactive și alte resurse necesare desfășurării procesului instructiv-educativ în condiții moderne. Instituțiile beneficiare fac parte din listele celor 200 de școli și 200 de grădinițe, selectate în baza unui concurs public organizat anterior de MEC, pentru a fi dotate cu mobilier nou, echipamente moderne și materiale didactico-metodice.
Potrivit MEC, dotările vor contribui la îmbunătățirea calității educației și la adaptarea procesului educațional la noile cerințe din domeniu. Copiii și cadrele didactice vor avea acces la servicii educaționale performante, cu metode interactive, tehnologii moderne și strategii didactice actuale.
moldpres.md
