Peste 7200 operații au fost efectuate în anul 2025 în cadrul programului special ,,Protezarea aparatului locomotor”, în creștere cu 800 față de anul precedent. Este vorba despre operații de protezare a genunchiului, șoldului, umărului, precum și protezare individuală necesară pentru reabilitarea pacienților cu tumori ale aparatului locomotor. Intervențiile respective sunt finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.
Cele mai multe operaţii de protezare au fost efectuate la genunchi – peste 5000, la șold – peste 2100, iar la umăr – 24.
Pentru cazurile tratate Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat anul trecut peste 503 milioane de lei, cu 65 de milioane mai mult față de anul precedent. Operaţiile de protezare a articulaţiilor mari au fost realizate în 22 de instituţii medicale contractate de CNAM, şi anume: 14 publice (Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie, Institutul Oncologic, Spitalul Clinic Bălți, SCM ,,Sfânta Treime”, SR Edineţ, SR Soroca, SR Floreşti, SR Orhei, SR Ungheni, SR Hânceşti, SR Căușeni „Ana și Alexandru”, SR Cahul, SR Comrat „Isaac Gurfinchel”), 7 private (SC „Balcombe” SRL, SRL „Medpharmconsult”, Spitalul Internațional „MEDPARK”, CMI „Cardiomed” SRL, SC „Repromed” SRL, ÎȘP „Incomed” SRL, SRL „Novamed Nord”) și una departamentală – Spitalul Clinic Militar Central.
Costul mediu al unui caz tratat, acoperit de asigurarea medicală obligatorie, a constituit peste 70 de mii de lei. Această sumă include şi consumabilele costisitoare.
Pentru anul 2026 au fost procurate 7462 de cazuri de protezare a aparatului locomotor în sumă de peste 507 milioane de lei, inclusiv consumabile de peste 22 milioane de lei achitate suplimentar costului cazului tratat.
De intervenții de protezare beneficiază în mod gratuit toate persoanele asigurate care au indicaţii medicale pentru o astfel de operație şi se află pe listele de aşteptare.
cnam.md
