Înscrierea copiilor în clasa I va începe la 1 aprilie

16.03.2026, 12:58
Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026-2027 va începe la 1 aprilie 2026. Ministerul Educației și Cercetării anunță că, procesul se va desfășura în două etape, care cuprinde lunile aprilie – iunie curent.

Potrivit ministerului Educației și Cercetării, prima etapă de înscriere a copiilor în clasa I va avea loc în perioada 1 aprilie - 18 mai 2026. Pentru prima etapă sunt admiși spre înscriere doar copiii care împlinesc vârsta de 7 ani până la începutul anului școlar, adică 1 septembrie 2026. Părinții sau reprezentanții legali ai vor depune cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu. Rezultatele primei etape vor fi anunțate la 18 mai 2026. Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale de specialitate în domeniul învățământului vor publica pe site-urile lor numărul locurilor rămase disponibile.

A doua etapă de înscriere este programată pentru perioada 19 mai - 10 iunie 2026. În această etapă vor fi înscriși copiii pentru care nu au fost depuse cereri în prima etapă, cei care împlinesc 7 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2026 și minorii din alte districte școlare, în limita locurilor rămase disponibile. Lista finală a copiilor admiși în clasa I va fi făcută publică la 10 iunie. Pentru copiii care nu au fost încă înmatriculați la nicio instituție de învățământ, solicitările părinților sau tutorilor vor fi examinate individual în perioada 21-30 august 2026. Lista actelor necesare și formularul cererii de înscriere în clasa I pot fi consultate pe site-ul ministerului – mec.gov.md.

Amintim că procesul educațional este organizat în 1183 de instituții de învățământ general din toată țara. În anul de studii 2025-2026, în școlile din Republica Moldova au fost înscriși aproximativ 30 770 de copii în clasa I.

Exclusiv TV