Tragedie în Turcia: un avion militar s-a prăbușit

25.02.2026, 13:15
Tragedie aviatică în Turcia. Un avion de luptă al armatei turce s-a prăbușit în această dimineață în apropierea unei autostrăzi, iar pilotul a decedat. Autoritățile de la Ankara au anunțat deschiderea unei anchete pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului.

Potrivit presei turce, avionul de luptă F-16 al armatei turce a decolat după miezul nopții de la o bază din provincia Balikesir, după care s-a pierdut contactul cu ea. Avionul s-a prăbușit în apropierea unei autostrăzi majore, care leagă orașele Izmir și Istanbul. Agenția națională de știri a Turciei, Anadolu, a făcut publice imagini în care pot fi văzute echipaje de urgență care curăță resturile rămase în urma impactului de la faţa locului.

Cauza exactă a prăbușirii nu a fost încă stabilită, iar autoritățile au anunțat că o investigaţie este în curs. Armata turcă a fost deja lovită de o tragedie în noiembrie, când un avion militar de transport C-130, provenind din Azerbaidjan, s-a prăbușit în Georgia, iar toți cei 20 de militari aflați la bord și-au pierdut viața.

Exclusiv TV