Temperaturile oscilante din această iarnă au semănat gropi mai mari și mai mici pe drumurile naționale și locale. La Tocuz, Căușeni oamenii au ieșit la protest pentru a cere autorităților să le repare drumul de la ieșirea din localitate. În același timp, în spațiul public apart tot mai multe înregistrări video ale șoferilor supărați de situația de pe trasee.
Zeci de localnici din satul Tocuz, raionul Căușeni, au organizat zilele trecute o acțiune de protest chiar la intrare în localitate. Oamenii spun că din cauza drumului care leagă satul lor de traseul național, nu pot părăsi localitatea. Iar dacă o fac, atunci în condiții periculoase pentru mașinile lor.
Drumul cu pricina are o lungime de 9 km. Periodic, acesta este prelucrat cu piertriș, însă oamenii rămân nemulțumiți de calitatea lucrărilor.
"Nu se repară acest drum, demult nu se repară. Se repară doar parcele, chiar dacă se fac gropi, iată aici, mai la deal, dar în rest – nu. Se pune pietriș. Se aduc mașini cu pietriș, după asta la două – trei zile se încarcă piertrișul și se duce în altă parte. Vine greiderul care face drumul de la Căușeni, ori îl vedem că doarme în copaci ca să-I treacă orele, ori se duce până în sat și înapoi cu lopata în sus se duce la raion. Ceasurile au trecut, banul a venit și atât".
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, promite să se intervină pe trasee îndată ce va permite vremea.
VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: "Acum suntem în faza când afară a început să se topească. Evident că, fiind o iarnă destul de complicată din punct de vedere meteorologic, cu cicluri multiple de îngheț și dezgheț, avem un proces de deteriorare a drumurilor în special a celor vechi. Evident că drumarii trec la a doua fază de menținere în condiții de iarnă și de astupare a găurilor, ca ulterior, când se va începe, când condițiile meteorologice vor permite, să începem procesul de întreținere a drumurilor și de mentenanță cu condiții normale meteorologice".
Supărați sunt și șoferii din Capitală. Poleiul s-a topit pe unele străzi împreună cu stratul de asfalt. Primarul Ion Ceban susține că, degradarea se atestă pe străzile care au fost reparate acum 10-20 de ani. La fel ca și ministrul Bolea, primarul Ceban spune că se va interveni mai serios când se va încălzi afară, până atunci serviciile specializate recurg la plombare temporară.
ION CEBAN, primarul Capitalei: "Sunt planificate minimum 15 echipe în această privință ca să efectueze acele intervenții care sunt necesare. Se va lucra inclusiv în perioada rece, dacă nu vom avea ploi, dacă temperturile chiar de or fi pe minus. Acest lucrurări sunt temporare, sunt sub forma tehnologiilor care le aplică toate statele unde există astfel de probleme. Se intervine și se va interveni cu asfalt rece. Se va interveni cu asfalt fierbinte deja când va permite temperatura de afară".
Administrația Națională a Drumurilor informează că, în prezent și pe drumurile naționale are loc remedierea degradărilor prin plombări cu mixtură asfaltică rece.
Exclusiv TV
