O explozie puternică a avut loc în Italia. Șase persoane au fost rănite, printre care doi copii, după ce un camion a explodat în trafic. Flăcările au ajuns până la acoperișurile caselor din apropriere, scrie presa internațională.
Explozia a avut loc în orașul Bibbiena, în prima parte a zilei. Martorii povestesc că s-au auzit două explozii, una după alta, iar flăcările au ajuns la câțiva metri înălțime, provocând pagube unor mașini parcate și caselor din apropiere.
În urma exploziei, șase persoane au fost rănite, printre care șoferul vehiculului și un pompier. Patru ambulanțe s-au deplasat la fața locului, împreună cu poliția și pompierii.
Potrivit presei italiene, furgoneta cuprinsă de flăcări transporta consumabile medicale, motiv pentru care avea butelii de oxigen la bord. Drumul afectat de deflagrație a fost închis temporar.
Exclusiv TV
