Naționala Moldovei de futsal a scăpat victoria printre degete la debutul în „Peruștița Futsal Cup”. După ce a condus cu 2-0 până aproape de final, selecționata tricoloră a fost egalată pe final de gazda Bulgaria și s-a mulțumit cu un rezultat de egalitate, 2-2.
Naționala Moldovei de futsal a fost la doar câteva minute de o victorie în primul meci al turneului „Peruștița Futsal Cup”, însă a cedat pe final avantajul de două goluri și a încheiat la egalitate, 2-2, cu reprezentativa gazdă, Bulgaria. Tricolorii au început curajos și au deschis scorul încă din minutul 10, prin David Moșneagu, care a finalizat o acțiune rapidă de atac. Selecționata noastră a controlat jocul și după pauză, iar în minutul 35 Valeriu Gurgurov a dublat avantajul, apropiind Moldova de un succes clar.
Finalul a fost însă tensionat. Bulgaria a redus din diferență în minutul 37, prin Zhulien Benkov, iar cu doar un minut înainte de ultimul fluier, Dimitar Petev a restabilit egalitatea, 2-2, scor care avea să rămână neschimbat până la final. Deși rezultatul nu reflectă superioritatea arătată în mare parte din meci, Moldova își menține seria pozitivă în duelurile directe cu bulgarii. Până la această partidă, tricolorii câștigaseră opt din cele nouă confruntări, iar una se încheiase la egalitate, cu un golaveraj general de 38-17 în favoarea noastră.
Exclusiv TV
