Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Bălți cere demisia primarului Alexandru Petkov, acuzându-l de gestionarea ineficientă a orașului și de incapacitatea de a asigura dezvoltarea durabilă a acestuia. Socialiștii din capitala de nord a țării anunță că au inițiat procedura unui referendum de demitere a edilului. De altă parte, primarul Petkov susține că ar fi doar o încercare a aleșilor locali de a bulversa opinia publică.
Reprezentanții fracțiunii socialiștilor din Consiliul municipal Bălți, au anunțat, luni, în cadrul unei conferințe de presă că, inițiativa de demisie a primarului Alexandr Petkov este motivată de criza în care se află orașul.
SERGHEI GRAMMA, președintele fracțiunii PSRM în CMB: "De mai bine de doi ani, municipiul Bălți se află într-o criză profundă. Cauza acestei crize este conducerea ineficientă și distructivă a primar Alexandru Petcov. În toată această perioadă, orașul nu a văzut nici creștere economică, nici proiecte serioase de infrastructură, nici atragerea investițiilor și nici un oraș nou, care a fost promis în cadrul campaniei electorale".
Potrivit liderului fracțiunii socialiste, Serghei Gramma, municipiul a intrat în 2026 fără un buget aprobat, cu drumuri distruse, probleme cu iluminatul stradal, canalizarea în sectorul privat și crize regulate ale gunoiului. Separat, Gramma au subliniat nepregătirea orașului pentru sezonul de iarnă și înrăutățirea situației în domeniul transportului public.
SERGHEI GRAMMA, președintele fracțiunii PSRM în CMB: „Împreună cu colegii am înregistrat un proiect de decizie conform căruia consiliul municipal Bălți are dreptul să inițieze un referendum pentru demiterea primarului Alexandru Petcov. Este nevoie de două treimi din voturile consilierilor municipali, votul va fi secret”.
Astfel, socialiștii au îndemnat și alți consilieri locali să se alăture inițiativei. De altă parte, primul de Bălți, Alexandr Petkov, declară că ar fi un joc politic.
”În sfârșit, am găsit timp să citesc până la capăt țidula agramată a socialiștilor din Bălți despre pretinsa „inițiere” a unui referendum pentru revocarea primarului. Din punct de vedere juridic — o nulitate. Din punct de vedere politic — încă o încercare de a face zgomot în loc de muncă. Cine se află în spatele acestui spectacol ieftin, nu mai este de mult un secret pentru nimeni”, - a scris Alexandr Petkov pe pagina sa socială, fără a prezenta alte detalii.
Conflictul dintre fracțiunea PSRM și primarul Alexandr Petkov a început după alegerile locale. Edilul de Bălți a acuzat în repetate rânduri socialiștii de tentative de blocare a activității primăriei. În opinia primarului, consilierii sabotează în mod intenționat ședințele și deciziile importante pentru a-l discredita și a obține alegeri anticipate. La începutul anului 2025, fracțiunea PSRM a mai cerut demisia primarului Petkov, pe care l-a acuzat de gestionare ineficientă și de acceptarea în echipă a „persoanelor dubioase”. Consiliul municipal din Bălți este format din 35 de consilieri. Dintre aceștia, 13 aleși locali sunt independenți, Partidul Nostru are o fracțiune formată din 10 consilieri, PSRM – 8 ȘI PAS – 4 reprezentanți.
Exclusiv TV
