Instanța de judecată a audiat, astăzi, ultimul martor al apărării în cazul de învinuire a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Este vorba despre Grigore Olar, lichidatorul fostei Bănci de Economii a Moldovei. Audierea a avut loc printr-o videoconferință, pentru că martorul este internat într-o instituție medicală. Audierile au avut loc în lipsa lui Plahotniuc, care urmează să se prezinte pe 12 februarie în instanță pentru a depune mărturii.
Ultimul martor al apărării în dosarul de învinuire a lui Vladimir Plahotniuc în episoade din dosarul ”furtul miliardului”, lichidatorul BEM, Grigore Olar, nu ar fi adus plus valoare procesului, în opinia procurorului. În timp ce avocatul insistă că declarațiile acestuia au fost valoroase.
ALEXANDRU CERNEI, procuror: „A fost audiat un martor din partea apărării - lichidator la Banca de Economii, care nu prea își amintește informațiile ce țin de atribuțiile sale de serviciu și considerăm că ceea ce a declarat dumnealui, deja este cunoscut și mai puțin relevant pentru obiectul cauzei.”
LUCIAN ROGAC, avocat: „Martorul care a fost audiat astăzi la ședința de judecată a comunicat anumite circumstanțe relevante și anume faptul că banca a fost preluată de către privați și despre faptul că fără intervenția statului nu putea avea loc acest loc.”
Între timp, apărarea a solicitat suplimentarea listei martorilor.
LUCIAN ROGAC, avocat: „Acesta a fost ultimul martor al apărării din lista de 27, acesta a fost al 18-lea martor, restul nu au putut să fie prezenți în instanța de judecată sau au refuzat să facă careva declarații. Din aceste considerente, apărarea a înaintat o cerere prin care solicităm audierea suplimentară a unor alți martori din lista inițial propusă de către apărare ori solicităm în acest sens să fie respectate atât partea apărării, cât și cea a acuzării, ori din partea acuzării au fost admiți 51 de martori".
Audierea a avut loc în lipsa lui Vladimir Plahotniuc. Acesta ar urma să se prezinte în fața instanței, joi, 12 februarie, pentru a face declarații în dosarul în care este învinuit. In același timp, acuzarea insistă că la dosarul respectiv să fie anexate din contul învinuitului și cheltuielile de extrădare ale acestuia din Grecia.
ALEXANDRU CERNEI, procuror: „Am depus o cerere prin care am solicitat să fie anexate actele care confirmă cheltuieli de extrădare. Aproximativ 100 de mii de lei. - El trebuie să le achite? - Legea prevede că achită inculpatul.”
Precizăm că Vladimir Plahotniuc figurează în mai multe dosare penale de escrocherie și spălare de bani, iar potrivit procurorilor, este cel mai mare beneficiar în rezultatul devalizării sistemului bancar din Moldova. Potrivit acuzării, oligarhul riscă o pedeapsă cumulativă de până la 25 de ani de închisoare – 15 ani pentru escrocherie și 10 ani pentru spălare de bani.
Exclusiv TV

