Asasinul de la Beriozchi ar avea la activ cel puțin șase omoruri. Declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail – Nichitin. Organele de anchetă așteaptă rezultatele expertizei pentru a stabili numărul exact al victimelor acestuia.
La puțin peste o lună de la reținerea lui Stepan Găină, un locuitor al satului Beriozchi, raionul Anenii-Noi, bănuit de comiterea mai multor omoruri în propria gospodărie, expertizele medico-legale încă nu sunt gata. Dacă inițial, poliția vorbea despre trei potențiale victime, acum ancheta a fost extinsă.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministra Afacerilor Interne: "Sunt expertize complexe, se așteaptă rezultatul acestor expertize. Urmărirea penală vizează șase victime. Omorurile au fost comise în perioade mult mai vechi – 2005 – 2015. În momentul în care vor fi prezentate rapoartele de expertiză, procurorii vor decide cu transmiterea acestui dosar în instanța de judecată".
Despre un număr mai mare de victime ale lui Găină vorbesc și vecinii săi din Beriozchi. Jurnaliștii de la Life MD Documetnary au intervievat mai mulți locuitori ai satului din Anenii Noi, care spun că, pe parcursul anilor pe la poarta lui Găină au venit mai multe persoane ce-și căutau apropiații.
EA: "Veneau și-i căutau. Iată era un bărbat Iurie, care a dispărut. A venit poliția, soția a anunțat. Era în ajun de anul nou, în decembrie și el a dispărut. A venit ca să-l achite cu bani, pentru că el a lucrat vreun an de zile la Stepan Găină și omul a venit să-i dea banii. Am înțeles că banii nu i-a mai primit, dar omul nu a mai ieșit din beci de la el. A venit poliția și l-a căutat, dar el a spus că, la dânsul nu a venit. Au venit, s-au uitat și au plecat".
Cazul de la Beriozchi a devenit public pe data de 23 decembrie 2025. Anchetatorii au ajuns la Stepan Găină după ce au început în luna septembrie curent investigarea dispariției unui bărbat de 61 de ani din aceeași localitate. Astfel, existau bănuiala rezonabilă că, victima a fost omorâtă, dezmembrată și lăsată să fie devorată de porcii de la fermaa suspectului. Pentru a acumula probe, în gospodăria lui Găină a fost infiltrat un angajat al structurilor de drept. După intervenția poliției, în gospodăria potențialului asasin au fost găsite hainele victimei, oseminte și urme de sânge. În rezultat, Găină de 59 de ani și fiul acestuia, au fost reținuți și plasați în arest preventiv.
Exclusiv TV
