Donald Trump a lansat oficial Consiliul de Pace

22.01.2026, 17:33
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat oficial Consiliul de Pace. Documentul a fost semnat, astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveția. Noua organizație este prezentată de oficialii americani drept un nou mecanism pentru gestionarea conflictelor internaționale. În acest context, liderul de la Casă Albă a declarat că un acord de pace care să pună capăt invaziei ruse în Ucraina va fi încheiat foarte curând. De altă parte, liderii europeni și ai altor țări din afara UE îl consideră drept o amenințare pentru Organizația Națiunilor Unite. Moldova nu a fost invitată în acest Consiliu, a declarat șefa statului, Maia Sandu.

Președintele american, Donald Trump, a condus ceremonia de semnare a Cartei fondatoare a Consiliului de Pace împreună cu lideri și oficiali de rang înalt din 19 țări. Organizația s-a concentrat inițial pe punerea în aplicare a acordului de încetare a războiului dintre Israel și Gaza, dar Trump a declarat că acesta va acționa pentru asigurarea păcii la nivel mondial.

DONALD TRUMP, președintele SUA: „Consiliul Păcii este format din lideri, cei mai importanți lideri din lume. În octombrie anul trecut am lansat un plan pentru încetarea definitivă a conflictului din Gaza și mă bucur să spun că viziunea noastră a fost adoptată în unanimitate de Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite la sfârșitul anului trecut. În prima fază a acestui plan, am menținut ferm acest lucru în Gaza și îl vom susține puternic.”

Consiliul de pace își propune să contribuie la rezolvarea conflictelor globale, să promoveze stabilitatea și reconstrucția în zonele afectate de război. Donald Trump nu a ascuns că intenționează să fie președinte al noii structuri, care va avea o autonomie proprie, independentă de ONU. În discursul său de la Davos, oficialul a afirmat că, în calitatea sa de președinte al SUA a soluționat opt războaie, sugerând că încă unul urmează să se încheie foarte curând, făcând referire la conflictul Rusia-Ucraina, pe care îl consideră „probabil cel mai dificil”. Liderul de la Casa Albă a declarat că dorește ca noul Consiliu pentru Pace să lucreze în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, chiar dacă a criticat ONU pentru că nu și-a valorificat pe deplin potențialul.

DONALD TRUMP, președintele SUA: „Putem face numeroase lucruri. Odată ce acest Consiliu va fi complet format, putem face aproape orice ne dorim și o vom face în colaborare cu Națiunile Unite. Cred că se va întâmpla să pună capăt deceniilor de suferință, să oprească generații de ură și vărsare de sânge și să creeze o pace frumoasă, veșnică și glorioasă pentru toată lumea. Vom avea pace în lume și va fi o moștenire frumoasă pentru noi toți.”

Donald Trump a invitat aproximativ 60 de șefi de stat sau de guvern din toată lumea să se alăture inițiativei sale. Rusia a declarat miercuri seara că studiază propunerea, iar China încă nu a oferit un răspuns. În același timp, Franța a refuzat, iar Marea Britanie a declarat că nu se va alătura din cauza îngrijorărilor legate de posibila participare a liderului rus Vladimir Putin. O reacție retincentă a venit și din Germania, Norvegia, Suedia, Olanda și Slovenia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că participarea Rusiei reprezintă un obstacol pentru aderarea Kievului la acord, iar România încă analizează invitația. În același timp, țara noastră nu a avut nicio propunere în acest sens.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „Nu am primit o invitație. Ce cred eu despre acest Consiliu de Pace? Evident că, apreciez orice efort autentic de a aduce pacea, dar bineînțeles trebuie să ținem cont de dreptul internațional, de respectul pentru integritatea teritorială. Astea sunt lucruri de care tare sper să ne ținem în continuare.”

Astfel, din Uniunea Europeană, doar Ungaria a acceptat invitația în Consiliul pentru Pace. Mai mulți analiști internaționali au precizat că inițiativa lui Trump este în mod clar o concurență pentru Națiunile Unite. Potrivit documentelor prezentate, președintele american va conduce Consiliul de Pace, iar statele care vor contribui cu cel puțin un miliard de dolari vor putea obține statut de membru permanent. Alte țări vor participa pentru perioade limitate de timp.

Exclusiv TV