Ceban, acuzat de trădare de patrie

19.01.2026, 18:07
Acuzațiile între reprezentanții partidului de guvernare și primarul Capitalei, Ion Ceban, continuă. Primii solicită inițierea unei anchete penale pe numele edilului, pe care îl acuză de trădare de patrie și presupuse relații cu serviciile secrete ale Federației Ruse. Demersul vizează inclusiv posibile finanțări, servicii de consultanță și sprijin politic acordate primarului general și echipei sale. Consilierii MAN susțin că informațiile sunt false, iar scopul acestora este de a denigra imaginea lui Ion Ceban.

Președinta fracțiunii PAS în Consiliul municial Chișinău, Zinaida Popa, a declarat într-un briefing de presă, că acuzațiile aduse primarului Capitale, Ion Ceban se regăsesc în sentința pronunțată recent împotriva lui Denis Cuculescu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare de patrie. Potrivit ei, martorii din dosar au confirmat presupusele legături ale primarului Ion Ceban și ale Primăriei Chișinău cu serviciile secrete ruse.

ZINAIDA POPA, președinta fracțiunii PAS în CMC: „Ion Ceban și Primăria Chișinău, prin interpuși, ar fi beneficiat de ajutor din partea serviciilor secrete ruse, în special ale lui Iurii Gudilin, surprinși împreună cu Olga Grak, ambii ofițeri FSB atunci când intrau în primăria municipiului Chișinău. Aici puteți vedea și sentința în numele legii. În acest dosar e menționat de unul dintre martori că banii pe care îi primea în Odesa provin de la ruși pentru salariile primarului și a echipei sale.”

În acest sens, consilierii fracțiunii municipale PAS au solicitat inițierea unei anchete penale împotriva primarului general, Ion Ceban.

ZINAIDA POPA, președinta fracțiunii PAS în CMC: „Fracțiunea PAS cere desecretizarea documentelor semnate de Ion Ceban cu instituțiile sau structurile ce au legături cu Federația Rusă. Cerem Procuraturii Generale, Serviciului de Informații și Securitate, CNA și tuturor structurilor de forță și securitate a statului să verifice dacă prin decizii, angajări sau colaborări a fost pusă în pericol securitatea națională a Republicii Moldova. Cerem o investigație amplă.”

Acuzațiile reprezentanților partidului de guvernărmânt sunt respinse de Mișcarea Alternativei Naționale, partid condus de edilul Ceban.

LUCIA PISARENCO, consilieră MAN în CMC: „Toate actele și documentele semnate de Primăria Chișinău, plus cele care sunt în parteneriate cu alte instituții din țară sau din afara țării, sunt publice și Primăria nu are ce desecretiza. Cei din PAS concret spun minciuni și manipulează opinia publică știind exact acest lucru. Totodată, cu declarație celor din PAS, atât primăria cât și primarul Ion Ceban nu are nici o legătură și acuzațiile aduse sunt vădit intenționate pentru a defaima imaginea primarului general.”

Drept răspuns, consilierii au acuzat guvernarea PAS de secretizarea documentelor de achiziție a surselor energetice din ultimii doi ani și încheiere de contracte directe fără licitații.

VALENTIN CEBOTARI, consilier MAN din CMC: „Toate declarațiile făcute publice astăzi de către reprezentanții PAS vor fi examinate de echipa de juriști, iar pentru minciuni și calomnie ne rezervăm dreptul de atacat în judecată.”

Precizăm că Denis Cuculescu, fondatorul a două companii din Republica Moldova, care s-a pus în slujba FSB-ului rusesc, a primit, săptămâna trecută, o sentință de 15 ani de închisoare. Acesta a fost condamnat în lipsă, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru trădare de patrie și escrocherie în proporții deosebit de mari. Potrivit Ziarului de Gardă, Ion Ceban, este menționat de martorii audiați în instanță în dosarul lui Cuculescu.

Exclusiv TV