Scandal în breasla procurorilor. Adjunctul șefului procuraturii din raionul Glodeni, Ion Crișciuc, a fost prins beat la volan. Totul s-a întâmplat în această noapte, în apropiere de municipiul Bălți. Pe caz a fost inițiat un dosar penal, iar Consiliul Superior al Procurorilor s-a autosesizat și a inițiat procedurile prevăzute de lege. Fără a-și aștepta sentința, procurorul s-a grăbit și a depus astăzi cerere de demisie.
În noaptea de 14 ianuarie, polițiștii au tras pe dreapta un autoturism, după ce a fost observat deplasându-se haotic pe carosabil. Șoferul s-a dovedit a fi chiar adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, Ion Crișciuc. NordInfo scrie că magistratul a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât și recoltarea probelor biologice. Conform Codului penal al Republicii Moldova, aceste fapte se sancționează penal și poate atrage inclusiv privarea dreptului de a conduce mijloace de transport. Mai mult decât atât, Crișciuc ar fi încercat să covingă jurnaliștii să păstreze tăcerea, potrivit sursei citate. Pe caz a fost inițiat un dosar penal, iar circumstanțele exacte urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Cazul ieșit din comun a ajuns și în atenția Consiliului Superior al Procurorilor. Astăzi, membrul CSP, Andrei Cebotari a anunțat că s-a autosesizat din oficiu în acest caz și a inițiat procedurile prevăzute de lege.
„Un astfel de comportament, dacă se confirmă, este incompatibil cu statutul de procuror și aduce atingere gravă prestigiului instituției Procuraturii. Legea este aceeași pentru toți, iar funcția de demnitate publică nu oferă nici privilegii, nici imunitate morală. În calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, declar ferm că voi manifesta zero toleranță față de asemenea fenomene și voi susține aplicarea tuturor procedurilor legale, disciplinare sau de altă natură, fără excepții și fără dublu standard”, - a scris membru CSP, Andrei Cebotari pe pagina sa de socializare.
Și ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, a accentuat că funcția nu poate scuza o infracțiune, iar procurorul prins beat la volan trebuie să fie tras la răspundere ca oricare alt contravenient.
VLADISLAV COJUHARI, ministrul Justiției: "Fiecare cetățean, indiferent de funcție, indiferent de alte atribute în RM trebuie să respecte prevederile legale și ca ministru al Justiției confirm faptul că, consumul alcoolului în procesul de conducere a mijlocului de transport și refuzul de a trece acea testare alcoolscopică sunt infracțiuni. Ca act al justiției trebuie să fie clar că acesta va fi ferm, va fi echitabil, va fi fără excepții".
În același timp, purtătoarea de cuvânt a procuraturii generale, Violina Moraru, a anunțat că Ion Crișciuc nu și-a așteptat sentința. Acesta a semnat, astăzi, cerere de demisie din funcție.
Anterior, reprezentanții autorităților legislative și executive au întreprins măsuri pentru înăsprirea pedepselor în special pentru șofatul în stare de ebrietate. Motivul a fost prevenirea tragediilor pe trasee. Pentru această încălcare amenzile se ridică la zeci de mii de lei, iar conducătorii auto pot rămâne fără carnet pentru o perioadă de la 1 la trei ani. În cazurile mai grave, aceștia pot ajunge să facă pușcărie. Inspectoratul General al Poliției anunță că doar în weekendul trecut 26 de conducători auto au fost înlăturați de la volan, fiind depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice.
Exclusiv TV
