Sandu, pentru unirea cu România

12.01.2026, 17:41
În cazul unui referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, președinta țării, Maia Sandu, ar da un vot favorabil. Declarația surprinzătoare a fost făcută de șefa statului în cadrul unui amplu interviu cu doi jurnaliști britanici cunoscuți. Președinta s-a referit și la provocările pe care le are de înfruntat Moldova în lupta cu propaganda rusă și interferențele lui Vladimir Putin în procesele democratice din țară.

În discuția cu cei doi cunoscuți jurnaliști britanici, care găzduiesc cel mai mare podcast din Marea Britanie, șefa statului, Maia Sandu, a vorbit despre situația politică națională și regională. În interviul care a durat mai bine de o oră, Maia Sandu a vorbit despre anii copilăriei trăiți în perioada sovietică, despre cum a reușit să supraviețuiască limba română sub regimul comunist și despre mișcările de renaștere națională de la sfârșitul anilor 80.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „La sfârșitul anilor 80, când regimul nu era la fel de puternic ca înainte, au fost mișcările de renaștere națională care ne-au adus independență și, bineînțeles, au fost discuțiile despre reunirea cu România, deoarece Moldova a fost parte din România înainte. Dar atunci, nu puteam ști câți oameni ar fi votat, pentru că nu am avut un referendum. Dar, dacă e să judecăm după numărul celor care au participat la mișcarea de renaștere și după numărul celor care au ieșit în stradă, sute de mii, putem spune că am fi avut un suport pentru reunirea cu România”

Astfel, întrebată dacă susține unirea cu România, șefa statului a răspuns fără să ezite.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „- Dacă vom avea un referendum, aș vota pentru. - De ce? - Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în jurul Republicii Moldova. Uitați-vă ce se întâmplă în lume. Devine tot mai dificil pentru o țară mică precum Moldova să supraviețuiască ca democrație, ca stat suveran și, desigur, să facă față Rusiei.”

În același timp, președinta Maia Sandu a subliniat că nu există o majoritate care să sprijine unirea cu România, însă există un sprijin larg pentru aderarea la Uniunea Europeană, direcție în care autoritățile își concentrează toate eforturile. În cadrul aceluiași interviu, șefa statului a declarat că Vladimir Putin își dorește să controleze Europa, iar oamenii încă nu văd cât de mult se implică liderul de la Kremlin în treburile interne ale Uniunii Europene.

Exclusiv TV