Numărul tinerilor atrași în distribuția de droguri este în creștere

5.12.2025, 15:43
Drogurile au intrat în instituțiile de învățământ. Patru tineri au fost reținuți pentru trafic de stupefiante în cadrul colegiului în care își făceau studiile. Ministerul Afacerilor Interne recunoaște că numărul acestor infracțiuni cu implicarea copiilor este în creștere. În timp ce ministerul Educației și Cercetării caută soluții pentru a proteja elevii de influența substanțelor interzise.

Inspectoratul General al Poliției publică zilnic cazuri de rețineri a persoanelor implicate în transport, trafic și distrubire a drogurilor în localitățile țării.

DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministra Afacerilor Interne: "Doar în zece luni ale anului curent avem deja înregistrate peste o mie de cauze penale. Numărul contravențiilor se ridică la 3700 cauze contravenționale. Doar în săptămâna trecută au fost realizate 17 percheziții pe 15 cauze penale. Valoarea estimativă a drogurilor confiscate depășește 20 de milioane de lei".

Tot mai frecvente sunt și infracțiunile în care sunt implicați copii. În cel mai recet caz făcut public, ofițerii direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații anunță despre reținerea a patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani, elevi la un colegiu cu profil sportiv din capitală, implicați în comercializarea drogurilor. Cei patru vindeau studenților hașiș. În urma perchezițiilor au fost ridicate droguri în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Autoritățile caută soluții pentru a proteja copiii de traficanții de droguri. În școlile din țară au loc acțiuni comune ale pedagogilor, polițiștilor și asistenților psiho-pedagogi.

INGA GROSU, consultat în cadrul direcției management în învățământul general, MEC: "Am elaborat trei proiecte de lecții pe acest domeniu – prevenirea comportamentelor de risc, identificarea acestor semne de risc, dar și cum dezvoltăm competențele de reziliență și totodată, câteva sugestii didactice pentru copii cum să raporteze un caz identificat, fie a unui coleg, sau a unui prieten".

Ministerul Educației anunță că este în proces de elaborare un mecanism de raportare a acestor cazuri la nivel de instituție de învățământ, valabil pentru angajații școlilor. De asemenea, în toate școlile din țară vor fi afișate liste cu date de contact pentru elevi, unde se pot adresa în situații de risc. Pliante informative despre însemnele de comportament deviant în cazul unui consumator de droguri vor fi elaborate și pentru părinți. În cadrul audierilor pe subiectul pericolului consumului de droguri printre copii, care au avut loc zilele trecute la Parlament, s-a vorbit și despre măsuri de securizare a instituțiilor de învățământ pentru ca elevii să fie protejați de vânzătorii de narcotice.

INGA GROSU, consultat în cadrul direcției management în învățământul geneal, MEC: "Referitor la supravegherea spațiilor școlare, o să rugăm colegii de la Inspectoratul General al Poliției, prin activitățile de monitorizare a securității pe teritoriul școlii să avem și acțiuni comune. Dar noi, responsabilii din domeniul educației ne dorim ca aceste acțiuni să nu fie impunitive, dar să ajungă prin intermediul activităților de sensibilizare și informare la copii, astfel ca ei să înțeleagă că pot avea încredere într-un adult".

Între timp, ministerul Afacerilor Interne anunță despre modificarea Codului Penal și a Codului de procedură penală, care vor include pedepse mai dure pentru infracțiunile legate de traficul de droguri.

DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministra Afacerilor Interne: "Excluderea din Codul Contravențional a amenzilor în cazurile în care sunt implicați copiii în traficul de droguri sau comercializarea acestor substanțe, pedepse mult mai severe pentru cei care implică copiii în astfel de activități, pedepse mai severe pentru cei care comit astfel de fapte, inclusiv aplicând violență, în grupuri organizate și atunci când este vorba despre un grup organizat, atunci pedepsele să ajungă și până la 20 de ani privațiune de libertate".

În prezent, pedeapsa maximă pentru cazurile de trafic de droguri este de 15 ani.

Exclusiv TV