Administrația Trump a anunțat o derogare importantă de la sancțiunile impuse companiei petroliere ruse Lukoil, permițând continuarea tranzacțiilor cu benzinăriile operate în afara Rusiei. Decizia este valabilă până la 29 aprilie 2026 și urmărește să prevină perturbarea pieței de distribuție a carburanților în statele unde compania are o prezență puternică. Condiția esențială este ca veniturile obținute să nu fie transferate Federației Ruse.
În luna octombrie, liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a anunțat sancțiuni dure asupra a două dintre cele mai mari companii petroliere rusești - Lukoil și Rosneft, din cauza războiului purtat de Rusia în Ucraina. Restricțiile urmau să intre în vigoare pe 21 noiembrie, dar au fost amânate printr-o scutire temporară pentru anumite tranzacții ale Lukoil până pe 29 aprilie 2026, informează Reuters. Astfel, până în primăvară se permit efectuarea tranzacțiilor comerciale cu aproximativ 2000 de stații de alimentare Lukoil din Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și America. Washingtonul a argumentat că măsura are caracter temporar și este necesară pentru a evita perturbări majore pe piețele regionale de combustibili, în timp ce sancțiunile rămân pe deplin în vigoare. Restricțiile americane se răsfrâng și asupra țării noastre. Compania Lukoil a fost și rămâne încă un jucător important pe piața carburanților, fiind și singurul distribuitor de kerosen pentru aeronavele deservite în cadrul Aeroportului Internațional „Eugen Doga”. Compania rusă a cedat depozitul petrolier din adiacentul aerogării statului, iar Guvernul urmează să-l achiziționeze.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: „Continuă evaluările. Cel mai important este că aeroportul este asigurat cu kerosen. Zborurile continuă. Niciun cetățean nu a simțit disconfort. Discuțiile cu Lukoil continuă pentru preluarea acelor active de la aeroport.”
În același timp, Lukoil deține și aproximativ 100 de stații PECO în Republica Moldova. Benzinăriile continuă să rămână active, însă există discuții pentru achiziționarea lor de alți operatori de pe piața carburanților.
Și în sud-estul Europei, Lukoil rămâne un jucător major: compania operează peste 300 de benzinării în România, aproximativ 600 în Turcia și are o prezență semnificativă și în Bulgaria. Reuters a relatat anterior că grupul ungar MOL analizează posibilitatea achiziționării rafinăriilor și benzinăriilor Lukoil din Europa, precum și a participațiilor din Kazahstan și Azerbaidjan. Derogarea acordată de SUA oferă un interval de stabilitate operațională care permite continuarea negocierilor internaționale privind vânzarea activelor europene ale Lukoil. Măsura evită scenariul unor blocaje logistice sau financiare care ar putea afecta aprovizionarea cu combustibili în mai multe țări.
Exclusiv TV
