Moldova a ratat o tranșă de aproape 170 de milioane de dolari din partea Fondului Monetar Internațional. Potrivit instituției financiare, decizia a fost luată deoarece autoritățile de la Chișinău ar fi întârziat cu îndeplinirea angajamentelor în domeniul fiscal și al guvernanței. De altă parte, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, declară că măsura nu afectează bugetul țării, deoarece Moldova a dispus de suficiente surse de finanțare din împrumuturi avantajoase și fonduri europene.
Fondul Monetar Internațional a blocat o tranșă pentru Moldova în valoare de aproape 170 de milioane de dolari, echivalent a aproximativ trei miliarde de lei, în cadrul ultimului Program de finanțare ce a expirat în luna octombrie. Instituția a explicat pentru publicația mold-street.com că decizia a fost luată din cauza unor întârzieri în implementarea angajamentelor asumate de autorități.
„În decembrie 2024, Consiliul Executiv al FMl a finalizat a șasea evaluare în cadrul acordurilor privind Facilitatea de Credit Extins și Facilitatea de Finanțare Extinsă, precum și a doua evaluare în cadrul Facilității de Rezilient și Sustenabilitate cu Republica Moldova, permițând o debursare de aproximativ 162,6 milioane USD. Ambele acorduri cu Fondul au expirat în octombrie 2025, deoarece implementarea angajamentelor fiscale și de guvernanță rămase a fost întârziată”, - se arată într-un răspuns de la oficiul Reprezentantului Rezident al FMl în Moldova pentru moldstreet, în care se mai menționează că Fobdul își menține angajamentul de a sprijini Moldova, inclusiv prin valorificarea sinergiilor cu Planul de Aderare la UE și de Creștere.
Experții susțin că un motiv care a determinat FMI să adopte această decizie ar fi bugetului aprobat de autoritățile de la Chișinău înainte de alegerile parlamentare.
VEACESLAV IONIȚĂ, expert IDIS „Viitorul”: „Eu m-aș fi uimit tare dacă FMI le dădea bani. Eu cred că a fost o iresponsabilitate enormă. În ajun de alegeri au votat un buget de vreo 7 miliarde de lei, dintre care din venituri proprii - zero lei. Așa ceva nu am văzut de când suntem noi. Trebuie să recunosc, granturile au venit, ce ni s-a promis, cam toate granturile au venit, dar împrumuturi... Și, atunci, Fondul Monetar Internațional se uită: dacă voi ați împrumutat, măcar să faceți investiții, dar FMI constată că noi avem cele mai mici investiții publice din ultimii 15 ani.”
De altă parte, ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița, declară că ar fi altă cauză la mijloc. Deși confirmă ratarea tranșei, demnitarul dă asigurări că țara are suficiente fonduri financiare pentru dezvoltare.
ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „În anul 2025 nu a mai fost o misiune de evaluare a FMI, tranşa respectivă nu s-a debursat, dar a fost un an în care am avut surse de finanţare suficiente, dacă o să observaţi şi rectificarea bugetului, noi de fapt avem o reducere de 300 de milioane în costul de servire a datoriei. Prin urmare, nu a constituit o problemă. În acelaşi timp, avem discuţii prealabile cu FMI. Urmează să fie o misiune în decembrie, ca să discutăm planurile şi potențiala cooperare pe viitor.
Totodată, ministrul susține că, în pofida acestei decizii, Moldova a reușit să se finanțeze în condiții avantajoase datorită împrumuturilor obținute din Franța și fondurilor europene.
ANDRIAN GAVRILIȚĂ, ministrul Finanțelor: „Avem împrumutul de la partea franceză, care majorăm partea în condiții nu mai proaste. Majorăm cota de împrumut în condiții nu mai proaste. Astea sunt cele de bază. Deja surse de finanțare pe linia din planul de creștere Uniunea Europeană ne-au asigurat că fără aceste tranșe de la FMI, ne-am finanțat în condiții nu mai proaste pentru cetățeni şi pentru buget în acest an.”
Precizăm că pentru a primi finanțarea de la Fondul Monetar Internațional, Guvernul Recean s-a angajat să implementeze o serie de reforme, inclusiv ce vizează domeniul justiției, economiei și sistemului bancar.
Exclusiv TV
