Luptătorul moldovean Ion Sili a reușit o performanță de excepție pe scena mondială, cucerind medalia de aur la Campionatul Mondial de Pankration și MMA Amator, rezervat categoriilor U15, U17 și U20. Competiția s-a desfășurat în orașul Loutraki, Grecia, între 5 și 9 noiembrie 2025.
Performanță excepțională pentru sportul moldovenesc! Ion Sili a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial U15, U17 & U20 de Pankration și MMA Amator, competiție desfășurată în orașul Loutraki, Grecia, în perioada 5–9 noiembrie 2025. Tânărul luptător moldovean a concurat la categoria de vârstă U20, în limita de greutate de 93 kg, reușind un parcurs impecabil până la titlul suprem. În semifinală, Ion Sili l-a învins pe reprezentantul Ucrainei prin „submission”, demonstrând o superioritate tehnică remarcabilă. În finala mare, sportivul din Republica Moldova a trecut de rusul Alikhan Evloev, obținând victoria și devenind campion mondial al categoriei sale.
Rezultatul lui Ion Sili confirmă ascensiunea tinerilor luptători moldoveni pe scena internațională și aduce o nouă pagină de aur pentru sporturile de contact din Republica Moldova.
Exclusiv TV
