Ucraina a atacat din nou rafinăriile din Rusia

4.11.2025, 17:06
Mai multe obiective industriale din Rusia, inclusiv rafinării și complexe petroliere și chimice, au fost atacate, noaptea trecută, cu drone. Este vorba în special de uzina petrochimică Sterlitamak. Potrivit presei ruse, exploziile și incendiile provocate au generat perturbări în mai multe regiuni, afectând temporar și funcționarea unor aeroporturi. În același timp, armata rusă a ripostat cu noi atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene pe fluviul Dunărea. Forțele militare române au fost ridicate pe alertă din această cauză.

Potrivit presei ruse, două explozii au avut loc, noaptea trecută, în orașul Sterlitamak, în republica Bașchiria, după ce un complex industrial a fost vizat de drone. Guvernatorul regiunii, Radii Habirov, a declarat că două drone au fost doborâte de apărarea antiaeriană, iar resturile acestora au căzut în zona industrială. Potrivit oficialului, toți cei cinci lucrători aflați în interior nu au fost răniți. În regiunea Nijni Novgorod, locuitorii din orașul Kstovo au raportat peste zece explozii, iar imaginile difuzate de canalele locale arată un incendiu izbucnit într-o zonă industrială unde se află două mari rafinării.

Ministerul rus al Apărării a anunțat că, în total, apărarea antiaeriană a interceptat și distrus 85 de drone ucrainene de tip aerian, dintre care 40 deasupra regiunii Voronej, 20 în Nijni Novgorod și 10 în Belgorod. În urma atacurilor, mii de locuințe au rămas fără curent în regiunea Kursk, după lovirea unei stații electrice, iar în regiunea Volgograd a izbucnit un incendiu la substația „Frolovskaia”. Din motive de securitate, în mai multe aeroporturi ruse, au fost impuse restricții temporare privind decolările și aterizările. Și Federația Rusă a continuat bombardamentele asupra orașelor ucrainene, inclusiv Kiev, Harkov, Nikolaev și Dnipro. În regiunea Dnepropetrovsk, o femeie de 65 de ani a fost ucisă, iar 11 persoane au fost rănite, printre care doi copii, după lovituri cu rachete și drone asupra localității Nikolaevka, scrie ziua.md.

În același timp, autoritățile române informează că, în noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forţele Federaţiei Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea. În urma acestor acţiuni, au fost observate numeroase explozii pe malul ucrainean. Astfel, conform procedurilor de poliție aeriană, două aeronave F-16 și două aeronave germane au fost ridciate în aer pentru cercetare şi asigurarea securității spațiului aerian național.

„Comandanții misiunilor au avut aprobare pentru angajarea țintelor aeriene, dacă acestea pătrundeau în spațiul aerian național și puneau în pericol securitatea cetățenilor României. Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene pe teritoriul național”, - se menționează în comunicatul Ministerului român al Apărării.

Amintim că, acum o zi, Kievul a trimis drone în adâncul Rusiei, care au țintit o rafinărie din Saratov, după ce Rusia a lansat un atac masiv asupra mai multor regiuni ucrainene, care s-au soldat cu cel puțin 15 morți și 20 de răniți.

Exclusiv TV