Un avion cu turiști s-a prăbușit în Kenya

28.10.2025, 16:49
Tragedie în Kenya. Un avion de mici dimensiuni cu 11 turiști la bord s-a prăbușit, iar toți pasagerii au murit. Reprezentanții unor agenții guvernamentale s-au deplasat la fața locului pentru a determina cauzele accidentului.

La bordul avionului prăbușit în Kenya se aflau 8 cetățeni unguri, 2 germani, precum și căpitanul kenyan al aparatului de zbor, a anunţat compania aeriană Mombasa Air Safari, care opera zborul. Aeronava de mici dimensiuni decolase din stațiunea balneară turistică Diani și se îndrepta spre parcul Masai Mara atunci când s-a prăbuşit în jurul orei 05:30, potrivit Autorităţii Aviaţiei Civile Kenyane.

Patronul companiei aeriene a confirmat accidentul în care a fost implicat unul dintre avioanele sale. Între timp, Guvernul Kenyei a declarat că au fost trimiși anchetatori pentru a stabili cauza targediei, iar prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a transmis condoleanțe. Accidentele în care sunt implicate avioane de mici dimensiuni sunt frecvente în această ţară din Africa de Est. În august, un avion uşor ce aparţinea ONG-ului medical Amref s-a prăbuşit într-o suburbie a capitalei Nairobi, accidentul soldându-se cu șase morți și doi răniți.

Exclusiv TV