Din cauza penuriei de combustibil din ultima perioadă în Federația Rusă, a început să se vândă benzină diluată, a anunțat șeful Uniunii ruse a serviciilor auto, Iuri Valiko.
„Producătorii ruși de benzină au început să reducă din calitate din cauza incapacității de a crește prețurile. Există o legătură între aceste zvonuri și ceea ce s-a întâmplat de fapt. Mulți au început să crească cifra octanică prin adăugarea de aditivi, din cauza situației economice, pe fondul penuriei din anumite regiuni”, a menționat Iuri Valiko.
Potrivit șefului Uniunii ruse a serviciilor auto, frauda cu benzina ar putea duce la defecțiuni ale vehiculelor, care deja sunt raportate de proprietarii automobilelor chineze Geely. Iuri Valiko a adăugat că situații similare au fost în Rusia la începutul anilor 2000 și 2010, la anumite benzinării, și a avertizat că există probabilitatea ca situația să se repete.
Luna trecută, în cel puțin 10 regiuni ale Rusiei, printre care Nijni Novgorod, Rostov, Riazan și pe Peninsula Crimeea, anexată ilegal, a fost raportat un deficit de benzină, ceea ce a dus la suspendarea forțată a unor benzinării independente.
Deficitul de benzină vine după ce în ultima perioadă, armata ucraineană a lansat o serie de atacuri cu drone și rachete asupra rafinăriilor rusești și au periclitat activitatea lor. În același timp, Kievul a îndemnat statele occidentale să impună sancțiuni suplimentare asupra sistemului energetic rus, argumentând că reducerea veniturilor rusești din petrol ar slăbi capacitatea Moscovei de a finanța războiul.
ipn.md

