Spirite încinse în Grecia, după ce parlamentul țării a adoptat o lege care permite prelungirea zilei de lucru până la maximum 13 ore pe zi în sectorul privat. În timp ce autoritățile numesc schimbarea drept „flexibilizare” a pieții muncii, sindicatele o numesc „exploatare legalizată”.
În Grecia, ziua standard de lucru este de 8 ore, iar săptămâna de lucru are 40 de ore. Astăzi, însă, parlamentul elen a adoptat o lege care permite, în cazuri speciale, ca angajații să lucreze până la 13 ore pe zi. Proiectul a fost adoptat graţie voturilor favorabile ale partidului conservator Noua Democraţie, formațiune a prim-ministrului grec Kyriakos Mitsotakis. Întreaga opoziţie a votat împotrivă, cu excepţia partidului de stânga care s-a abţinut de la vot pentru a nu legaliza prin participarea sa ceea ce a calificat drept o „lege monstruoasă”. Potrivit noilor prevederi, muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea lucra în curând mai mult, țara urmând să devină primul stat membru al UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat.
Precizăm că din cauza acestei legi, acum două zile, în Grecia a fost grevă națională. Mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de prelungirea zilei de lucru până la 13 ore. Majoritatea transporturilor publice și serviciilor publice au fost paralizate în urma protestelor de amploare.
GRIGORS GOGOS, președintele Federației docherilor: „Vor să lucrăm de la răsărit la răsărit. Vor flexibilitate în ceea ce privește ziua de lucru de 13 ore, cu ore suplimentare neplătite și contribuții mai mici la bugetul asigurărilor sociale, ceea ce înseamnă pierderi pentru fondurile de asigurări. Este un proiect de lege care nu ar trebui adoptat.”
De altă parte, ministra Muncii din Grecia, Niki Kerameus, a explicat că legea răspunde cererii unor angajați de a lucra ore suplimentare, în special în sectorul turismului, unde personalul hotelier, bucătarii și chelnerii au un program mult mai lung în sezonul de vară. Oficiala a mai precizat că măsura este voluntară și niciun angajat nu poate fi forțat să lucreze peste program.
NIKI KERAMEUS, ministra Muncii și Asigurărilor Sociale din Grecia: „Pentru că induce în eroare societatea, nu avem ziua de lucru de 13 ore tot anul. Îi dăm posibilitatea angajatului să facă ceea ce face în continuare, cu un bonus de + 40%. Dar asta se face doar cu consimțământul angajaților. Va fi fiecare zi de lucru de 13 ore? – Nu. Este o opțiune care se aplică în maximum 37 de zile pe an, adică până la trei zile pe lună.”
Precizăm că deși economia Greciei s-a redresat după criza datoriilor din 2009, salariile rămân printre cele mai mici din UE, iar unul dintre cinci angajați lucrează deja peste 45 de ore pe săptămână, potrivit Eurostat. Țara se află pe penultimul loc în UE la puterea de cumpărare, iar aproape jumătate dintre gospodării nu își pot permite strictul necesar. Conform datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Grecia ocupă locul cinci la nivel mondial în topul țărilor cu cele mai multe ore lucrate anual, fiind devansată doar de Columbia, Mexic, Costa Rica și Chile.
Exclusiv TV
