Un bărbat va ajunge pe banca acuzaților după ce a omorât un cuplu

15.10.2025, 15:20
Un moldovean riscă detenție pe viață pentru un dublu omor, dar și mai multe crime grave, pe care le-a săvârșit cu peste 23 de ani în urmă. Acesta a fost reținut recent în Republica Moldova, după ce ani la rând a folosit un pașaport fals pentru a traversa frontierele mai multor state și a fost trimis de procurori pe banca acuzaților.

Bărbatul este învinuit de faptul că în 2002 a intrat în casa unui cuplu din Grătiești, împreună cu alți doi complici, pentru jaf. Pentru că stăpânul casei a opus rezistență și a tras în hoți, cei doi soți au fost împușcați mortal. După comiterea crimei, tâlharii au sustras suma de 200 000 lei și au părăsit locul faptei. Mai mult, un an mai devreme, învinuitul a comis un alt atac tâlhăresc similar împreună cu alte persoane în mun.Chișinău. În acel caz, victimele - soț și soție - au rămas în viață, însă au fost maltratate cu bâte de lemn. Pe lângă infracțiunea principală de omor intenționat, inculpatul este învinuit și pentru alte fapte comise începând cu anul 1999: tâlhărie, furt, deținerea și procurarea ilegală de arme și muniții interzise, folosirea documentelor oficiale false, precum și pentru trecerea ilegală a frontierei de stat prin zone neautorizate.

Exclusiv TV