Suntem pregătiți din punct de vedere energetic pentru sezonul rece. Toate achizițiile necesare de gaze, cărbune și păcură au fost făcute, iar contractele pentru asigurarea neîntreruptă a energiei electrice în țară, au fost semnate. Asigurările vin din partea ministrului Energiei, Dorin Junghietu. Consumul de gaze, însă, se plătește la tariful actual cel puțin până în luna decembrie. Abia atunci Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se va putea expune asupra unei eventuale revizuiri a acestora.
Republica Moldova este pregătită pentru sezonul rece, fiind făcute toate achizițiile necesare de gaze, spune ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Energocom a efectuat toate achizițiile necesare de gaze pentru sezonul de încălzire 2025 - 2026, pentru anul gazier. A finalizat completarea stocurilor de siguranță, cele 50 de milioane de metri cubi, care sunt depozitate în România și Ucraina și până la 1 noiembrie 2025 va finaliza și achiziția celor 15% din volumul de gaze din obligația de stocare, conform legii".
Acum o lună, compania Energocom, care din 1 septembrie este furnizorul de gaze pe malul drept al Nistrului, a anunțat că prețul mediu prognozat pentru achiziția de gaze în anul curent este de 410 euro pentru o mie de metri cubi, sau cu o sută de euro mai puțin față de anul trecut. În anul gazier trecut, hidrocarbura a fost achiziționată la preț mediu de 509 euro pentru o mie de metri cubi. Însă, o eventuală revizuire a tarifelor pentru gazele naturale ar putea fi examinată abia peste două luni, anunță ministrul Energiei.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "ANRE urmează să facă evaluarea tarifelor la gaze în luna decembrie. Pentru că de la 1 septembrie Energocom a început furnizarea de gaze. Pe 6 octombrie a fost anunțat că vin primele facturi de la Energocom, deci este nevoie de o anumită perioadă de ajustare și evaluare a costurilor. Dar ANRE se va expune pe o eventuală ajustare a tarifelor la gaze în luna decembrie".
În același timp, ministrul Junghietu, dă asigurări că în noul sezon rece nu vom avea probleme nici cu livrările de energie electrică, întreprinderile din complexul energetic fiind asigurate în totalitate și cu combustibili solizi.
DORIN JUNGHIETU, ministrul Energiei: "Pe partea de energie electrică, Energocom are contractele încheiate, toate contractele necesare. Moldelectrica este și ea pregătită în proporție de 70 la sută, au fost testate liniile de 110 kWh. Toate lucrările au fost desfășurate conform planurilor. Cărbunele a fost achiziționat 100%, păcura la fel, suntem pregătiți pentru sezonul de încălzire".
Dorin Junghietu nu a menționat de unde se vor face achizițiile de energie electrică. În același timp, el a subliniat că, gospodăriile vor putea să-și gestioneze mai eficient consumul de energie, prin continuarea instalării contoarelor inteligente, iar rețelele vor fi modernizate, reducând semnificativ pierderile de electricitate. Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Programul de Transformare Digitală a domeniului Energetic pentru anii 2026–2030, care prevede că până în 2027, 100.000 de gospodării vulnerabile vor fi dotate cu contoare inteligente, iar în total vor fi instalate 500.000 de contoare, acoperind cel puțin 40% dintre consumatorii casnici, cu prioritate pentru familiile vulnerabile, dar și mediul urban.
Exclusiv TV
