Curtea Constituțională urmează să decidă validarea rezultatelor alegerilor pe 16 octombrie

7.10.2025, 17:42
Rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie vor fi examinate de Curtea Constituțională pe data de 16 octombrie. Anunțul a fost făcut de instituție, după ce Comisia Electorală Centrală a prezentat, pe 6 octombrie, Înaltei Curți procesul verbal, raportul și actele electorale pentru confirmarea rezultatelor și validarea mandatelor deputaților aleși.

Potrivit prevederilor Codului electoral, Curtea Constituțională confirmă sau infirmă legalitatea alegerilor în termen de 10 zile de la primirea actelor electorale, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă de către organele electorale și instanțele de judecată a contestațiilor depuse conform procedurilor stabilite de lege.

Amintim că în rezultatul scrutinului, viitorul Legislativ va fi format din reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate, care va forma majoritatea. În opoziție vor fi deputații Blocurilor Patriotic și Alternativa, ai Partidului Nostru și ai Partidului ”Democrația Acasă”.

Exclusiv TV