Control comun la postul vamal feroviar Cantemir - Fălciu

2.10.2025, 17:44
Republica Moldova și România vor avea primul punct de control comun la un post de trecere al frontierei feroviar. Este vorba despre Cantemir – Fălciu, traseu feroviar care a fost reconstruit și redeschis recent pentru circulația de mărfuri după 33 de ani.

Ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin și omologul ei din România, Cătălin Predoiu au semnat un acord care prevede instituirea controlului comun la noul punct de trecere al frontierei.

„Este pentru prima dată când controlul coordonat se aplică într-un punct feroviar și în ambele sensuri de deplasare. Aceasta va reduce timpul de așteptare, va elimina cozile și va simplifica formalitățile pentru cetățeni și operatori economici, sprijinind comerțul și exporturile transfrontaliere. În același timp, autoritățile celor două state își consolidează cooperarea pentru a întări securitatea la frontieră”, - se arată în comunicatul MAI.

Potrivit înțelegerilor, controlul comun urmează să fie efectuat pe teritoriul României. Amintim că circulația trenurilor pe segmentul feroviar Cantemir – Fălciu a fost întreruptă în 1992. Podul feroviar peste Prut din Cantemir a fost dat în exploatare în anul 1951 pe amplasamentul unui pod construit încă în 1918. Lucrările de reabilitare pe pod de pe ambele maluri au început în luna aprilie și au fost deja încheiate. Proiectul a fost implementat în baza Memorandumului de înțelegere cu privire la reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu, semnat în aprilie 2025 de CFM și Compania Naţională de Căi Ferate din România. Punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi cel de-al treilea care urmează să activeze în baza conceptului de control coordonat, implementat la frontiera moldo-română. Un astfel de exercițiu este implementat în prezent la punctele terestre de trecere a frontierei Leușeni – Albița și Giurgiulești – Galați.

Exclusiv TV