Atac lângă o sinagogă din Manchester

2.10.2025, 17:38
O zi de rugăciune s-a transformat într-o tragedie la Manchester din nordul Angliei. Doi oameni au murit, iar alți trei au fost răniți în această dimineață într-un atac armat. Totul s-a întâmplat după ce un bărbat a intrat cu mașina în mulțime și apoi a înjunghiat victimele cu un cuțit. Suspectul a fost împușcat de polițiștii britanici. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional și vă îndemnăm să limitați accesul copiilor în fața ecranelor.

Potrivit presei din Londra, în jurul orei 9:30, în timp ce enoriașii se adunau la o sinagogă din Manchester, un individ a intrat cu mașina în mulțime, iar ulterior a coborât și i-a atacat pe credincioșii evrei. Cinci persoane au fost grav rănite, dintre care două și-au pierdut viața. Martorii povestesc cu groază cele întâmplate.

Poliția a intervenit rapid, iar atacatorul a fost împușcat mortal. Imaginile au fost postate pe rețelele sociale.

Șeful Guvernului de la Londra, Keir Starmer, revenit de urgență din Danemarca, a condamnat atacul și a anunțat convocarea unei reuniuni de urgență.

KEIR STARMER, premierul Marii Britanii: „Atacul de la Manchester din această dimineață este absolut șocant și toate gândurile noastre se îndreaptă către cei afectați. Sunt pe drum înapoi spre Londra. Când voi ajunge, voi conduce o reuniune de urgență. Pot deja să spun că, forțe suplimentare de poliție sunt trimise la sinagogi din întreaga țară și vom face tot posibilul pentru a menține comunitatea evreiască în siguranță.”

Mesaj de solidaritate a venit și din partea regelui, care s-a declarat profund șocat și întristat de tragedie, mai ales că incidentul a avut loc într-o zi cu o semnificație deosebită pentru comunitatea evreiască din Marea Britanie. Atacul a avut loc în timpul sărbătorii evreiești de Yom Kippur - cea mai sfântă zi din calendarul evreiesc. În timpul acestei sărbători, credincioșii se duc de obicei de mai multe ori la sinagogă pentru a se ruga.

Exclusiv TV