Kremlinul, nemulțumit de rezultatele alegerilor din Moldova

29.09.2025, 17:36
Și Kremlinul este nemulțumit de rezultatele alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Purtătorul de cuvânt al autorităților de la Moscova, Dmitri Peskov, acuză guvernarea de la Chișinău de faptul că sute de mii de cetățeni moldoveni care locuiesc în Rusia nu ar fi avut posibilitatea să-și exercite dreptul la vot.

În concordanță cu retorica partidelor pro-ruse de la Chișinău, Moscova ignoră rezultatele alegerilor din țara noastră. Purtătorul de cuvând al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru agenția de presă rusă TASS că „Din ceea ce vedem și știm, putem confirma că sute de mii de moldoveni au fost privați de posibilitatea de a vota în Federația Rusă, deoarece doar două secții de votare le-au fost deschise, ceea ce, în mod firesc, a fost insuficient și nu a permis tuturor să voteze. Este ceva ce putem afirma cu certitudine”.

Cele două secții de vot deschise la Moscova au fost asigurate cu zece mii de buletine de vot, potrivit datelor CEC. Conform informațiilor oficiale, pentru vot s-au înregistrat prealabil 13 mii de alegători aflați în Federația Rusă. Rezultatele însă, arată că doar 4109 de votanți au ajuns să-și exprime poziția la secțiile de votare, iar spre seara la una dintre secții nu mai era niciun votant, potrivi pozelor internauților făcute în adiacent. Dintre aceștia peste 67% și-au dat votul pentru Blocul Patriotic, peste 11% au ales Partidul Acțiune și Solidaritate, iar 8.54% din voturi i-au revenit Partidului Nostru, condus de Renato Usatîi. Alte 5,52 la sută din sufragii au mers la blocul Alternativa, iar Democrația Acasă a fost votată de 3,48 la sută dintre alegători. Sub un procent au obținut și alți concurenți electorali, care nu au acces în Parlament.

În context, șefa statului Maia Sandu a recomandat oficialilor de la Moscova să se îngrijească de treburile interne ale țării lor și să lase autorităților de la Chișinău subiectele ce țin de funcționarea Republicii Moldova.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: „Federația Rusă sau Kremlinul, în continuare va încerca să ne creeze probleme pe diferite paliere, dar nu pot să ne oprească pentru că, așa cum am văzut, și la referendum, și la alegerile parlamentare, majoritatea cetățenilor și-au exprimat opțiunea pentru procesul de aderare la UE. Este decizia noastră, nu este treaba Federației Ruse, așa că fiecare-și vede de treburile sale.”

Amintim că, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a cerut Comisiei Electorale Centrale deschiderea a doar două secții de votare pe teritoriul reprezentanțelor diplomatice ale țării noastre la Moscova, din motive de securitate și pentru a asigura valabilitatea votului.

Exclusiv TV