Participanții la Marea Dictare Națională, organizată pe 31 august, în contextul Zilei Limbii Române, care au înregistrate rezultate bune, au fost premiați în cadrul unui eveniment festiv. Dintre cei peste 2.000 de participanți, 18 au obținut nota 10, iar 120 - nota 9. Printre câștigătorii ediției din acest an se numără și colega noastră, Angela Antonovici.
La ediția din acest an a Marii Dictări Naționale, participanții au scris un fragment din opera scriitorului Vladimir Beșleagă. Textul a fost înșirat pe foaie de peste 2.000 de voluntari. Printre cei care au obținut nota 10 este și Zinaida Popa, profesoară de limba și literatura română, care crede că Marea Dictare Națională este o provocare pentru ca oamenii să-și cunoască valorile.
ZINAIDA POPA, profesoară de limba și literatura română: „Marea Dictare Națională de anul acesta a demonstrat că Moldova trăiește prin valori, că un cuvânt ne unește, că vrem să fim cărturari.”
La provocare s-au înscris chiar familii întregi. Această femeie, care a obținut nota 9, a venit la eveniment împreună cu cei doi copii ai săi. Chiar dacă tinerii nu au ieșit în prima linie, rămân optimiști că vor obține rezultate mai bune la ediția din anul viitor.
EA: „Deși am absolvit acum 20 de ani liceul, mă bucur că am nota 9 și sper la anul viitor să dau exemplu pentru copiii mei și ei să fie cu 9, iar eu cu 10. Un fel de promisiune.”
Printre cei premiați s-a înscris și colega noastră, Angela Antonovici, care spune că dragostea pentru cuvinte o are încă din copilărie.
ANGELA ANTONOVICI, jurnalistă: „Sunt onorată să fiu printre câștigătorii Marii Dictări Naționale. Astăzi sărbătoresc nu doar un premiu, ci și bucuria de a vorbi în limba română, de a scrie corect în limba română și de a împărtăși frumusețea ei cu alții. Este un concurs minunat și vreau să le mulțumesc organizatorilor pentru că ne oferă șansa de a celebra măreția limbii noastre în acest fel. Pe această cale, vreau să le mulțumesc părinților și profesorilor mei pentru că mi-au insuflat dragostea pentru cuvinte și pentru tot ce este mai prețios! La mulți ani, Limba Română!”
Textele scrise de participanți au fost evaluate de o comisie formată din 17 profesori de limba română, cadre didactice universitare, doctori habilitați și doctori în filologie. Câștigătorii au primit premii precum căști fără fir, abonamente la sala de forță, seturi de cărți sau vouchere pentru procurarea acestora, dar și invitații la teatru. Marea Dictare Națională este organizată pentru al treilea an consecutiv de Ministerul Educației și Cercetării.
Exclusiv TV
