Activitatea aeroporturilor din Copenhaga și Oslo a fost suspendată luni seara, după ce mai multe drone au fost semnalate în apropierea pistelor. Autoritățile au decis să închidă temporar spațiul aerian, iar mai multe zboruri au fost redirecționate către alte aeroporturi. Deocamdată nu se cunoaște de unde provin dronele, însă autoritățile locale susțin că nu există niciun indiciu că intenționau să facă rău cuiva. Activiatea celor două aeroporturi a fost reluată după câteva ore de așteptare.
Pe 22 septembrie, Aeroportul din Copenhaga a fost nevoit să-și suspende activitatea timp de patru ore, după ce mai multe drone au fost observate zburând în apropiere, provocând perturbări majore. Incidentul a blocat zeci de mii de pasageri, 31 de zboruri fiind redirecționate și aproximativ 100 întârziate sau anulate. Poliția din Copenhaga le-a descris drept drone „mari”, echipate cu proiectoare.
JENS JESPERSEN, inspector-șef de poliție, Copenhaga: „Am ajuns la concluzia că, ar fi vorba despre un „actor capabil” să utilizeze aceste drone. În legătura cu munca noastră, trebuie să evaluăm dacă există un potențial risc pentru traficul aerian. Nu există indicii că cei din spatele acestor drone intenționează să facă rău oamenilor. Dimpotrivă, modul în care au zburat ieri indică faptul că, de fapt, intenția lor a fost să se facă remarcați.”
Un incident similar a avut loc și în capitala Norvegiei, Oslo, unde aeroportul a fost închis aproape de miezului nopții. Toate zborurile au fost redirecționate către aeroporturi alternative, iar spațiul aerian a fost redeschis abia la ora 3:22, a transmis operatorul aerian. Cele două incidente au avut loc la scurt timp unul după altul. Aparatele au dispărut singure, fără a fi interceptate. Armata și serviciile de informații daneze și norvegiene colaborează pentru a stabili originea acestora.
Incidentele de pe cele două aeroporturi vin după un atac cibernetic de vineri asupra sistemelor Collins Aerospace, care a afectat aeroporturi precum Heathrow, Berlin și Bruxelles. Pasagerii s-au confruntat sâmbătă cu cozi lungi, anulări și întârzieri. Deși perturbările s-au redus semnificativ la Berlin și Heathrow duminică, potrivit oficialilor aeroportuari și datelor disponibile, întârzierile și anulările de zboruri au continuat.
Exclusiv TV

