Demisie neașteptată la Kremlin. Dmitri Kozak, unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Vladimir Putin, pleacă din funcție. Acesta și-a dat demisia din funcția de adjunct al șefului de cabinet al președintelui rus, cererea lui fiind acceptată. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimtri Peskov.
Dmitri Kozak a ocupat funcția de șef adjunct al administrației prezidențiale ruse din anul 2020. Acesta ar fi demisionat din proprie inițiativă, susține purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Pe data de 19 septembrie este ultima zi de muncă a lui Kozak în aparatul prezidențial. Agenția rusă Interfax scrie că acesta este primul înalt oficial rus care demisionează în semn de opoziție față de războiul din Ucraina. Publicația The New York Times scria la începutul lunii august, citând surse, că încă din 2022 Dmitri Kozak l-a sfătuit pe Vladimir Putin să nu invadeze Ucraina, iar în 2025 i-a propus președintelui rus să inițieze negocieri de pace, precum și să demareze reforme interne în Rusia, inclusiv subordonarea structurilor de forță guvernului. Ziarul Vedomosti scrie că Dmitri Kozak, în vârstă de 66 de ani, va prelua funcţia de reprezentant plenipotenţiar al preşedintelui în districtul federal de nord-vest al Rusiei, deşi alte surse media menţionează că oficialul s-ar putea retrage în afaceri. Experţii consideră că Dmitri Kozak a pierdut din influenţă în ultimii ani în favoarea altui adjunct din conducerea administraţiei prezidenţiale, Serghei Kirienko, care susţine necondiţionat războiul din Ucraina, denumit în Rusia "operaţiune militară specială". Precizăm că Dmitri Kozak este unul dintre cei mai longevivi aliați ai lui Vladimir Putin, fiind considerat curatorul Rusiei pentru Republica Moldova și Ucraina. Kozak este cunoscut pentru moldoveni mai ales pentru planul său de „federalizarea Republicii Moldova”.
„Memorandumul Kozak” a fost inițiat în 2003 și viza o soluționare definitivă a conflictului dintre Republica Moldova și regimul separatist din Transnistria, prin constituirea a unui stat moldovenesc federal asimetric și staționarea trupelor rusești pe teritoriul țării noastre. Acesta a fost respins în ultimul moment de președintele țării de atunci, Vladimir Voronin.
Exclusiv TV
