Alegătorii care din motive de sănătate nu vor putea ajunge pe 28 septembrie la secțiile de votare, pot solicita, de astăzi, urnele de vot. Cererile vor fi acceptate pînă în ziua scrutinului, anunță Comisia Electorală Centrală.
Potrivit legislației în vigoare, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secției de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical. Solicitările pot fi transmise organului electoral prin intermediul unui membru al familiei sau al lucrătorului social, după caz asistentului social comunitar. Cererea privind votarea la locul aflării trebuie să fie completată personal de către solicitant. Acesta va include următoarele informații: datele de identificare ale solicitantului, motivul de sănătate sau alt motiv temeinic care face imposibilă deplasarea la sediul secției de votare, după caz - numele și prenumele persoanei desemnate să transmită cererea în numele solicitantului, datele de contact ale solicitantului, persoanei care a transmis cererea.
La cerere se vor anexa copia de pe actul de identitate al alegătorului și, după caz, actele doveditoare care justifică solicitarea, cum ar fi un certificat medical sau altele. De asemenea, cererile privind votarea la locul aflării pot fi semnate electronic și depuse la adresa de e-mail oficială a organului electoral.
Exclusiv TV
