Moldovenii care au planuri de călătorie sau transport prin Italia în luna septembrie trebuie să fie pregătiți pentru perturbări majore. Începând cu 14 septembrie, sunt programate mai multe greve naționale care vor afecta transportul aerian, feroviar, local și regional. Avertismentul vine după ce sindicatele au anunțat că vor intra în grevă, în semn de protest față de condițiile de muncă, salarii și deficitul de personal din sectorul transporturilor.
Septembrie se anunță dificil pentru turiștii care aleg Italia pentru vacanțe, după ce moratoriul de vară asupra grevelor s-a încheiat și sindicatele au reluat protestele. Acțiunile sindicale sunt programate în perioada 15-26 septembrie și vor afecta în special aeroporturile din Milano și principalele companii feroviare naționale, scrie Euronews. Pe 14 și 15 septembrie sunt așteptate perturbări majore în cele mai aglomerate aeroporturi din nordul Italiei - Linate și Malpensa din Milano, ceea ce poate duce la anulări sau întârzieri de zboruri. Greva este anunțată pentru 24 de ore. Duminică, angajații a două companii feroviare din Calabria vor intra în grevă între orele 9:00 și 17:00, afectând circulația feroviară în sudul țării.
De asemenea, greve locale în provinciile Liguria, Pisa și Umbria pot provoca întârzieri în transportul regional. Cel mai mare impact este estimat pentru 26 septembrie, când mai multe greve naționale din sectorul aviației vor avea loc simultan. Personalul de la sol și echipajele companiei Volotea vor întrerupe activitatea timp de 24 de ore. Se estimează întârzieri și anulări de zboruri în aeroporturile din întreaga țară.
Sindicatele protestează față de condițiile de muncă, salarii și deficitul de personal din sectorul transporturilor. Deși acțiunile nu sunt centralizate și pot avea caracter fragmentat, ziua de 26 septembrie riscă să cauzeze perturbări semnificative. Călătorii sunt îndemnați să verifice informațiile direct la companiile aeriene sau feroviare și să consulte calendarul oficial al Ministerului Infrastructurii și Transporturilor pentru lista completă a grevelor și sectoarele afectate. Turiștii trebuie să fie răbdători și să pregătească un plan B, să opteze pentru transportul cu taxiul sau autobuzele locale.
Exclusiv TV
