Ceban: Blocul Alternativa urmează agenda proprie

3.09.2025, 16:36
Alianță cu alegătorii vrea să facă și blocul ”Alternativa”. Astfel a răspuns unul dintre liderii formațiunii politice, Ion Ceban, îndemnului blocului patriotic de a semna angajamentul pentru consolidarea forțelor în viitorul Parlament, pentru a înlătura de la putere actuala guvernare.

ION CEBAN, președintele MAN, copreședintele Blocului ”Alternativa”: "Blocul Alternativa urmează agenda proprie, nu urmează să facă agenda unui sau altui partid. Am zis: alianța pe care o va face blocul Alternativa este întru totul în corespundere cu principiile și înțelegerea noastră de a face politică în Republica Moldova. Și asta ar însemna alianță cu oamenii".

În context, Ion Ceban nu a respins ideea unei coalizări de forțe în viitorul Parlament. Politicianul a insistat, însă, că aliații ”Alternativa” vor fi cei care vor accepta să implementeze în actul de guvernare programul blocului.

ION CEBAN, președintele MAN, copreședintele Blocului ”Alternativa”: "Ea este una foarte simplă. Ține de veniturile oamenilor, ține de protejarea producătorului autohton, ține de securitate, de pace și de multe alte lucruri care sunt la suprafață și nimeni nu cred că le poate contesta. Vom discuta cu ei care vor să implementeze această agenda, ca oamenii să trăiască mai bine".

Blocul ”Alternativa” este format din Mișcarea Alternativa Națională, Partidul Consolidarea și Dezvoltarea Moldovei, Partidul Acțiunii Comune – Progresul Civic, conduse de Ion Ceban, Ion Chicu și Mark Tkaciuc, precum și din echipa fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo. În alegerile din 28 septembrie concurează patru blocuri electorale.

Exclusiv TV