O biserică luterană din lemn de 672 de tone, din nordul Suediei, a fost mutată la 5 kilometri distanță. Acțiunea are loc în cadrul relocării orașului arctic minier Kiruna, unde extracția subterană de minereu de fier a provocat instabilitatea terenului.
Biserica, construită în anul 1912 în stil romantic național, a fost transportată pe o platformă specială cu o viteză de circa 500 metri pe oră și a durat două zile.
Vicarul bisericii, Lena Tjärnberg, a dat startul mutării cu o binecuvântare, iar mii de persoane s-au aliniat pe străzi, pentru a asista la evenimentul de relocare. A venit până și regele Suediei Carl al XVI-lea Gustaf.
Într-un sondaj realizat în anul 2011 de Ministerul Culturii, suedezii au votat biserica din lemn drept „cea mai bună clădire din toate timpurile, construită înainte de 1950”. Edificiul a fost construit pe un deal pentru ca credincioșii să poată admira orașul și a fost proiectat să imite stilul sami, ca un cadou din partea LKAB, compania minieră de stat.
Mina din Kiruna datează din anul 1910, iar biserica a fost finalizată în 1912. Exteriorul său neogotic este considerat cea mai valoroasă clădire a orașului, iar turiștii călătoreau regulat acolo înainte de închiderea acesteia, acum un an, pentru a se pregăti pentru relocare. Redeschiderea e preconizată pentru sfârșitul anului viitor.
Orașul Kiruna găzduieşte cea mai mare mină subterană de minereu de fier din lume. Acum câțiva ani a început procesul de mutare a centrului cu câțiva kilometri spre est, din cauza riscului sporit de alunecări. În jur de șase mii de oameni sunt nevoiți să se mute din casele lor.
ipn.md
