Fermierii și autoritățile publice locale (APL) din Republica Moldova au acum la dispoziție un nou instrument digital menit să faciliteze planificarea corectă și responsabilă a investițiilor. Este vorba despre o hartă interactivă a ariilor protejate – naturale și monumente istorice – elaborată cu sprijinul Unităţii Consolidate de Implementare a Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (UCIP IFAD), în parteneriat cu Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și Agenția Națională Arheologică.
Platforma online, accesibilă la adresa arii.ucipifad.md/map, oferă posibilitatea ca fermierii sau APL-urile să verifice dacă terenul vizat pentru proiecte precum sisteme de irigare, drumuri ori alte construcții se află într-o zonă protejată.
Inițiatorii proiectului subliniază că această hartă nu este doar un instrument tehnic, ci și o oportunitate pentru comunitățile locale de a dezvolta investiții inteligente, care să asigure un echilibru între modernizarea infrastructurii rurale și protecția resurselor naturale și istorice.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă, prin Unitatea Consolidată de Implementare a Programelor IFAD, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova. Noul instrument se dorește a fi un sprijin direct pentru producători agricoli și autorități, oferind transparență, claritate și siguranță în procesul decizional.
moldpres.md

