Un nou studiu internațional trage un semnal de alarmă îngrijorător: continentele lumii pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, iar acest fenomen contribuie acum mai mult la creșterea nivelului mărilor decât topirea calotelor glaciare. Concluziile, bazate pe două decenii de observații prin satelit, arată că planeta intră într-o fază de dezechilibru major al ciclului hidrologic, determinat atât de schimbările climatice, cât și de activitatea umană intensă asupra resurselor de apă subterană.
Cercetarea, condusă de Hrishikesh Chandanpurkar de la FLAME University din India și publicată în revista Science Advances, evidențiază că „uscarea” terestră se extinde cu o viteză echivalentă cu de două ori suprafața statului California în fiecare an.
Folosind datele sateliților NASA Gravity Recovery and Climate Experiment (GRACE) și misiunea sa de continuare, cercetătorii au analizat schimbările în stocarea apei terestre dintre 2002 și 2024. Rezultatele sunt clare: lacurile, râurile și rezervoarele subterane își pierd rezervele, iar apa dulce dislocată ajunge în mare parte în oceane.
Acest transfer are efecte duble. Pe de o parte, regiunile de pe continente devin mai aride, confruntându-se cu secete tot mai severe. Pe de altă parte, nivelul mărilor și oceanelor crește rapid, cu efecte devastatoare pentru zonele de coastă. Cercetătorii subliniază că aportul de apă dulce continentală la creșterea nivelului mării a depășit deja contribuția calotelor de gheață din Groenlanda și Antarctica.
Mai mult, 75% din populația lumii trăiește în cele 101 țări în care pierderile de apă dulce sunt în creștere. Asta înseamnă că miliarde de oameni vor resimți direct efectele acestui dezechilibru, fie prin lipsa resurselor de apă potabilă, fie prin degradarea terenurilor agricole.
Procesul este alimentat de o combinație între schimbările climatice și activitățile umane. Creșterea temperaturilor globale schimbă tiparele de precipitații: regiunile umede devin mai umede, iar cele aride și mai uscate. Însă cercetătorii avertizează că ritmul de „uscare” depășește cu mult cel al „udării”.
În zonele cu latitudini înalte, precum Canada și Rusia, pierderile de apă se datorează în principal topirii gheții și dezghețului permafrostului, procese care destabilizează rezervele naturale de apă. În regiunile lipsite de ghețari, 68% din declinul stocurilor de apă dulce se explică prin exploatarea excesivă a apelor subterane.
Raportul evidențiază că, în prezent, suprapomparea apelor subterane este cel mai mare factor de accelerare a uscării continentelor. Aceste rezerve, formate de-a lungul mileniilor, nu se reînnoiesc suficient de repede pentru a ține pasul cu consumul agricol și urban.
„Protejarea resurselor de apă subterană este esențială într-o lume care se încălzește”, avertizează autorii studiului. Ei cer implementarea unor politici regionale și internaționale pentru utilizarea sustenabilă a acestor resurse, comparabile ca importanță cu eforturile de reducere a emisiilor de carbon.
Printre soluțiile propuse se numără modernizarea tehnicilor de irigație pentru reducerea consumului agricol, reglementarea mai strictă a pomparii apelor subterane, investiții în infrastructura de stocare a apei de ploaie și politici de adaptare care să încurajeze culturile agricole mai rezistente la secetă.
stiri.md
