Premieră pentru Moldova. Primul parc de tehnologii avansate urmează să fie lansat în țara noastră. Potrivit autorităților, acesta va genera cel puțin 21.600 de locuri de muncă bine plătite în domenii precum IT, inginerie sau cercetare medicală. Procesul de construcție este estimat să dureze cinci ani, iar până în anul 2052, impactul economic net preconizat este de peste 1,28 miliarde de euro. Valoarea investițiilor se ridică la 200 de milioane de euro, fonduri care vor fi atrase prin Planul de Creștere al Uniunii Europene.
Moldova HiTech Park este conceput ca un ecosistem complet care va conecta educația, știința, cercetarea și mediul de afaceri. Parcul va fi dezvoltat pe un teren de 50 de hectare în comuna Stăuceni, municipiul Chișinău. Acesta va fi realizat în mai multe etape, însă prima fază de construcție este planificată în următorii 5 ani.
DOINA NISTOR, ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Cu această investiție a Guvernului și a Uniunii Europene generăm nu mai puțin de 21.000 de locuri de muncă. Locuri de muncă bine plătite în domenii precum tehnologii informaționale, inginerie, cercetare medicală, microelectronică, industrii creative, dar și alte sectoare economice cu valoare adăugată pentru economia țării noastre. Mai mult ca atât, planificăm peste 1,28 miliarde de euro venit economic net estimat în primele două decenii de activitate ale Parcului.”
Așadar, conform proiecțiilor, parcul va funcționa începând cu anul 2030. În următorii 10 ani, urmează să fie formați peste 15.000 de specialiști prin parteneriate cu Universitatea Tehnica a Moldovei și Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și alte instituții superioare de învățământ locale și internaționale. Autoritățile dau asigurări că lucrările de proiectare deja au fost inițiate.
ROMAN COJUHARI, șeful Agenției Proprietății Publice: „Mâine se va propune spre vot în Guvern crearea societății care va administra parcul, iar în luna septembrie va fi prezentată hotărârea de Guvern pentru acordarea titlului de parc. Ulterior vor începe procedurile cu Ministerul Infrastructurii. Anul acesta este planificat studiul pentru modernizarea nodului aflat lângă arenă și între parc. Respectiv vor începe toate procedurile cu Ministerul Infrastructurii.”
Valoarea investițiilor mobilizate se ridică la 200 de milioane de euro, fonduri care vor fi atrase prin Planul de Creștere al Uniunii Europene, cu participarea sectorului privat și a partenerilor de dezvoltare.
Exclusiv TV
