Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit în Alaska

16.08.2025, 09:49
Mult așteptatul summit dintre președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, desfășurat vineri la Anchorage, nu s-a încheiat cu un acord privind oprirea sau măcar suspendarea războiului din Ucraina. Cei doi lideri au descris însă discuțiile de aproape trei ore drept „productive”, transmite Reuters.

Într-o scurtă apariție în fața presei, Donald Trump a declarat, fără a intra în detalii, că „s-au făcut progrese”. El a avertizat că „nu există o înțelegere până când nu există o înțelegere”. Liderul de la Casa Albă, care anunțase înainte de summit că își dorește o încetare rapidă a focului, a spus că „nu va fi mulțumit” dacă acest lucru nu se întâmplă.

După întâlnire, Trump a declarat, la Fox News, că va amâna introducerea unor tarife împotriva Chinei pentru cumpărarea de petrol rusesc, afirmând că s-au făcut progrese în dialogul cu Putin. De asemenea, a sugerat posibilitatea organizării unei întâlniri între liderul de la Kremlin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care ar putea participa și el.

Nu a fost oferit niciun indiciu clar privind o încetare a focului. Kremlinul reiterat poziția Moscovei potrivit căreia „cauzele profunde” ale conflictului trebuie eliminate pentru a ajunge la o pace de durată. Niciun indiciu clar privind o încetare a focului nu a fost oferit.

Întâlnirea de la Anchorage este prima între un președinte american și Vladimir Putin de la declanșarea războiului. În timp ce discuțiile aveau loc, în estul Ucrainei au continuat alertele aeriene, iar regiuni din Rusia au raportat atacuri cu drone ucrainene.

La finalul declarațiilor, liderul de la Casa Albă i-a transmis președintelui rus: „Vreau să vă mulțumesc foarte mult și vom vorbi foarte curând și probabil ne vom revedea foarte curând.” „Data viitoare la Moscova”, a răspuns Putin. Trump a admis că ar putea „să fie criticat pentru asta”, dar a adăugat că „ar putea fi posibil”.

rfi.fr