Plahotniuc și Țuțu, aduși în fața instanței din Atena

29.07.2025, 18:38
Oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc și fostul deputat democrat, Constatin Țuțu, au fost aduși, astăzi, din nou în fața instanței elene. Aceștia sunt învinuiți de deținerea ilegală a documentelor de călătorie false. Informația a fost făcută publică de proiectul ”Cu sens”, care a publicat și imagini de la fața locului.

Autoritățile elene îi acuză pe fostul lider și deputat democrați, Vladimir Plahtoniuc și Constantin Țuțu, de deținerea ilegală a unor documente false de călătorie, infracțiune care se pedepsește cu închisoare între 5 și 10 ani. Informațiile, dar și imaginile în care apar cei doi moldoveni arestați în Grecia, au fost făcute publice de proiectul jurnalistic ”Cu sens”. Potrivit sursei citate, ședința de judecată a fost amânată din motive procedurale, mai exact, lipsa unui interpret judiciar. Următoarea ședință a fost programată abia în martie 2026. Sursa citată mai anunță că, pe acest cap de acuzare justiția elenă a ridicat arestul preventive, însă cei doi au fost escortați din nou în penitenciar, în baza mandatului de arest internațional, până la emiterea deciziei de extrădare.

O zi mai devreme, oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc, a anunțat prin avocații săi despre crearea paginilor pe toate platformele și rețelele sociale, pe care urmează să publice informații de interes public. Primul anunț a fost că, a depus o cerere prin care acceptă necondiționat de extrădare în Republica Moldova. Anunțul a apărut după ce o zi mai devreme, Procuratura Generală din țara noastră susținea că fostul lider democrat nu ar accepta să fie transmis justiției moldovenești.

Amintim că, Vladimir Plahotniuc împreună cu fostul deputat Constatin Țuțu, au fost reținuți pe 22 iulie pe aeroportul din Atena cu documente bulgare. În urma perchezițiilor la vila în care locuiau cei doi au fost găsite 21 de acte de identitate și permise de conducere deținute de Plahotnicu pe diferite identități, pretins emise de Republica Moldova, România, Bulgaria, Ucraina, Federația Rusă, Irak și Vanuatu. Fostul deputat democrat, luptătorul Constantin Țuțu avea trei acte de identitate din Bulgaria și două din România, toate pe numele Andrei Sîli. Cei doi urmau să ia o cursă spre Dubai. Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în 2019, după ce a pierdut puterea. Acesta este acuzat în mai multe dosare penale, inclusiv de devalizarea sistemului bancar al țării pe peste 100 de milioane de euro.

Exclusiv TV