Trei persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice

22.07.2025, 16:45
Trei decese într-o zi. Doi copii și un tânăr au fost înghițiți de ape pe 21 iulie. Una dintre tragedii a avut loc în localitatea Trifănești din raionul Florești. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că, un băiat de 12 ani s-a înecat în râului Căinar, după ce în timpul jocului a căzut în apă. Corpul neînsuflețit al copilului a fost extras la mal de cei aflați la fața locului, până la apelarea serviciilor specializate.

O altă tragedie a avut loc în satul Chiperceni, raionul Orhei. Doi frați de 20 și 12 ani s-ar fi înecat în timp ce se aflau la pescuit pe iazul din localitate. Despre dispariția tinerilor a anunțat un prieten de-al lor, care a găsit pe malul iazului lucrurile personale ale fraților. Scafandrii IGSU au reușit să aducă la mal corpul neînsuflețit al tânărului, minorul fiind căutat în continuare.

În acest context, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii să meargă la scăldat doar în locuri amenajate și supravegheate da salvamari. Totodată, amatorii de pescuit sunt rugați să aleagă locuri autorizate și sigure, departe de curenți puternici, diguri sau baraje. De asemenea, o atenție sporită trebuie acordată minorilor, aceștia trebuie permanent supravegheați de adulți și să nu fie lăsați singuri în apropierea bazinelor sau râurilor. De la începutul anului, 34 de persoane, inclusiv șase copii s-au înecat în bazinele și râurile din țară.

Exclusiv TV