Consiliul raional a votat unanim o adresare în acest sens către Guvern și Parlament. Potrivit Asociației „Forța Fermierilor”, decizia a fost luată în urma presiunilor exercitate de fermieri, afectați grav de secetă și condiții climaterice extreme. Reprezentanții Guvernului susțin că vor analiza solicitarea.
Consiliul Raional Ștefan Vodă a adoptat, în unanimitate, o adresare către Guvern și Parlament prin care solicită declararea stării de urgență în agricultură la nivel de raion. Potrivit fostului deputat și lider al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, decizia a venit în urma presiunii constante exercitate de agricultori afectați grav de secetă și alte condiții climaterice extreme.
„Consiliul a cerut în baza informațiilor din ultimii 10 ani declararea raionului drept zona defavorizată sub aspect agro-climateric. Aceasta promisiune eu nu odată am auzit de la unii fruntașii PAS în campania electorală 2020-2021. Doar că în 2025 nici măcar nu a fost adoptată lege specială privind aceste zone”, - a declarat Alexandr Slusari.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță că va analiza cererea fermierilor.
„Autoritățile vor analiza cu atenție demersul Consiliul Raional Ștefan Vodă și vom lua deciziile corespunzătoare pentru a ajuta agricultorii care au necesități reale. Guvernul continuă să ofere resursele necesare pentru ca agricultura să fie eficientă și să țină cont de schimbările climatice care se manifestă to mai accentuat. MAIA lucrează cu fermierii să facă tranziția la culturi și tehnologii care sunt adecvate solului și umidității din regiunile corespunzătoare. Reamintim și despre programul în creștere de subvenționare a sistemelor eficiente de irigare”
Ministerul de ramură a amintit că, în raionul Ștefan Vodă se implementează primul sistem centralizat de irigare din țară, aflat într-un stadiu avansat de execuție. Până acum au fost instalate 90 la sută din conductele de polietilenă, 25% din cele din fibră de sticlă și 60% din cele metalice. Totodată, lucrările la bazinul de acumulare de 80.000 m³ sunt realizate în proporție de 80%.
Exclusiv TV
