Ucraina, sub un nou val de atacuri rusești

16.07.2025, 16:31
Teroarea continuă în Ucraina. Noaptea trecută, peste 400 de drone și o rachetă balistică „Iskander-M” au lovit mai multe orașe din țara vecină. Pagube majore au fost înregistrare în Krivoi Rog, Vinița, Harkov și Odesa. Au fost avariate mai multe blocuri de locuințe, iar zeci de persoane au fost rănite.

Potrivit unui comunicat al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, dintre cele 400 de drone lansate, 198 au fost doborâte de apărarea antiaeriană, iar 145 de drone-imitatoare nu au provocat daune. Totuși, au fost înregistrate 57 de lovituri directe în 12 locații, precum și căderi de resturi din aparatele interceptate. Autoritățile locale din Krivoi Rog au raportat cel mai grav atac asupra orașului de la începutul invaziei. Au fost lansate simultan 28 de drone de tip „Shahed” și o rachetă balistică, provocând numeroase lovituri directe. Un băiat de 17 ani a fost grav rănit și a fost transportat la spital cu leziuni abdominale. O întreprindere industrială a fost distrusă, mai multe incendii au izbucnit, iar alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în mai multe cartiere. Și regiunea Vinița a fost, de asemenea, grav afectată. Opt persoane au fost rănite și spitalizate, în urma loviturilor asupra a două obiective industriale civile, unde au izbucnit incendii puternice. Totodată, patru locuințe au fost avariate. Pentru gestionarea situației au fost mobilizați 116 pompieri și 30 de unități tehnice.

În Harkov, trei persoane au fost rănite în urma atacurilor. În raionul Nikopol, trupele ruse au atacat cu artilerie grea și drone mai multe localități. A fost avariat un bloc de locuințe cu cinci etaje, o clădire nefuncțională și linii de electricitate. În noaptea de 16 iulie și portul ucrainean Izmail, de la granița cu România, a fost țina unui atac cu drone. A fost lovit un obiectiv de infrastructură, provocând un incendiu, dar fără a fi înregistrate victime. Imagini cu momentul exploziei au fost publicate pe rețele de locuitorii din orașul românesc Tulcea.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, reiterează că țara sa are nevoie de susținere pentru a putea riposta în fața agresorului.

„Rusia nu își schimbă strategia, iar pentru a contracara eficient această teroare, avem nevoie de o consolidare sistematică a apărării: mai multă apărare aeriană, mai mulți interceptori, mai multă determinare, astfel încât Rusia să simtă răspunsul nostru”, - a scris Zelenski pe pagina sa de socializare.

Forţele ruse au intensificat atacurile aeriene asupra oraşelor ucrainene, săptămâna trecută fiind lansat un număr record de drone. Armata ucraineană a atacat, de asemenea, obiective ruseşti, adesea legate de sistemul energetic. Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în atacurile lor din timpul războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani. Cu toate acestea, mii de civili au murit în conflict, marea lor majoritate fiind ucraineni.

Exclusiv TV