Absolvenții cu media 10 la BAC, premiați pentru munca lor de 12 ani

4.07.2025, 16:55
Cei mai buni dintre cei buni. În acest an, 89 de tineri au obținut nota zece pe linie la sesiunea de bacalaureat, aceasta fiind o cifră record pentru țara noastră. Toți sunt absolvenți de licee din mai multe localități ale țării. Aceștia au fost premiați, astăzi, pentru munca lor de 12 ani, într-un eveniment festiv. Toți cei 89 de tineri spun că-și vor continua studiile la universități. Majoritatea însă au ales instituții din afara țării.

În acest an, 89 de candidați la examenul de bacalaureat au obținut nota medie 10, sau cu 32 de mai mulți față de sesiunea de anul trecut. Proaspeții absolvenți au fost, astăzi, premiați în cadrul unui eveniment solemn la care a fost prezență și președinta țării Maia Sandu. Șefa statului a declarat că reușitele absolvenților, se datorează inclusiv schimbărilor începute în sistemul educațional în urmă cu mai bine de un deceniu.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: "Ne-am propus să le facem dreptate copiilor, tinerilor, care învață, ne-am dorit să transmitem un mesaj foarte clar: munca contează, munca este apreciată. Noi ne dorin să construim o țară în care oamenii, care muncesc mult, trăiesc cel mai bine. O țară care nu tolează trișatul, care nu tolerează frauda și am început de la educație. Rezultatele le vedem".

În context, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a încurajat tinerii cu rezultate remarcabile să-și continue studiile în țară, unde, potrivit lui, s-a investit pentru a crea condiții cât mai bune pentru viitorii angajați ai statului.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Vă așteptăm cu mare nerăbdare pe băncile facultăților noastre din septembrie 2025. Statul a făcut un efort mare în ultimii patru ani de zile pentru a oferit condiții mai bune de studii aici, acasă. Sunt 500 de milioane de lei, zic asta în special pentru părinți, investite în universitățile noastre în acești ani și ele arată cu totul altfel. Săli de studiu, laboratoare moderne, cămine renovate".

Majoritatea dintre liceenii cu zece pe linie au preferat, totuși, instituțiile din afara țării. Ei spun că munca lor de 12 ani a fost apreciată de universitățile la care au aplicat. Totuși, promit să revină acasă cu experiențe noi pentru dezvoltarea țării.

BIANCA-SOFIA LEAHU, absolventa Liceului ”Orizont”, orașul Durlești: "Cel mai important ingredient din succesul pe care l-am avut sunt munca asiduă și consistenă, dar și pasiunea pentru ceea ce fac. Eu de exemplu, sunt pasionată de chimie și de științele reale în general, așa că am încercat cumva să depun mai multă muncă la aceste discipline. Cu siguranță au fost și mai multe momente când trebuia să sacrific o ieșire cu prieteni, însă acum voi încerca să recuperez cât mai mult posibil. Eu am fost deja acceptată la mai multe universități din Statele Unite și voi continua acolo deja, dar sper că poate în viitor voi reveni acasă ca să aduc o schimbare și aici".

Mândri de reușita lor sunt și părinții, care au fost alături de copii la evenimentul de premiere. Mulțumiți sunt și profesorii, care i-au ghidat în parcursul lor.

Rata de promovare a examenului de bacalaureat în anul curent constituie 72,68%, mai mare decât în 2024, când a fost de 69,68%.

Exclusiv TV