Reprezentanții și simpatizanții Partidului Socialiștilor au ieșit astăzi din nouă în stradă. Manifestanții adunați în fața Ministerului Afacerilor Externe au cerut stoparea politizării secțiilor de votare din străinătate, care în opinia PSRM sunt folosite în scopuri de manipulare electorală. Totodată, socialiștii au condamnat și desfășurarea summitului Moldova–UE din această săptămână, pe care îl califică drept interferență în politica internă, în condițiile în care acesta se desfășoară înaintea alegerilor parlamentare din această toamnă.
În cadrul protestului din fața Ministerului Afacerilor Externe, vicepreședintele Parlamentului și membrul Comitetului executiv al PSRM, Vlad Batrîncea a declarat că, socialiștii nu vor permite implicarea misiunilor diplomatice în campania electorală din acestă toamnă.
VLAD BATRÎNCEA, membrul Comitetului executiv al PSRM: "Noi nu vom admite implicarea ambasadelor Republicii Moldova din afara țării, în campania electorală pentru PAS și nu vom permite politizarea componenței comisiilor la fiecare secție de votare și alte fărădelegi, care au avut loc la sigur în campania prezidențială. Am venit să spunem că și acest minister se subordonează legii și ei nu pot implica resursele administrative și financiare din buzunarul moldovenilor pentru a face propria campanie electorală".
În acelaș timp, președintele PSRM,Igor Dodon, a condamnat desfășurarea la Chișinău a summit-ului Moldova - Uniunea Europeană, organizat de ministerul Afacerilor Externe.
IGOR DODON, președintele PSRM: "Acesta este implicare în politica internă a Republicii Moldova, gata, se începe campania electorală. Ce caută Ursula von der Leyen acum înainte de campania electorală? - Imaginați-vă că, acest lucru îl făceau alții înainte de campania electorală, avea să urle toți. Nu, acum ei vin vineri, o delegație întreagă pe banii noștri, o să blocheze toate drumurile. Ce facem cu neutralitatea, suveranitatea? De aceea, Ministerul de Extern trebuie de întors, ca să slujească intereselor statului".
Amintim că pe 4 iulie 2025, la Chișinău la Reședința de Stat va avea loc primul summit Moldova – Uniunea Europeană, găzduit de Președinta Maia Sandu. Uniunea Europeană va fi reprezentată de Președintele Consiliului European, António Costa, și Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Potrivit președinției, organizarea acestui eveniment la Chișinău, marchează o nouă etapă în parcursul european al țării. Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie.
Exclusiv TV

