Rovinieta va costa dublu

10.07.2025, 10:09
Guvernul Bolojan vine cu un set de măsuri fiscale radicale, menite să reducă rapid deficitul bugetar, estimat la aproximativ 30 de miliarde de lei. Programul de guvernare aduce modificări majore în sistemul fiscal, începând cu 1 august, și promite în același timp o restructurare profundă a aparatului de stat. Printre cele mai importante modificări, care îi va afecta direct și pe moldoveni, este dublarea rovinietei.

Printre cele mai importante modificări se află creșterea taxei pe valoare adăugată pentru mai multe produse și servicii, impozitarea mai dură a pensiilor mari, majorarea accizelor, scumpirea carburanților și dublarea rovinietei. Noile taxe vor afecta inclusiv prețul energiei termice, al locuințelor și al serviciilor hoteliere și de restaurant.

În paralel cu noile taxe, guvernul promite reforme structurale fără precedent în ultimii 30 de ani. Se anunță plafonări pentru pensii și salarii, eliminarea sporurilor și primelor nejustificate, dar și o reducere cu 20% a personalului bugetar. Aparatul de stat urmează să fie reorganizat, cu fuziuni de instituții și criterii clare de performanță pentru angajați.

unimedia.info