Un nou sondaj de opinie arată o nouă structură a viitorului Parlament. Patru formațiuni politice ar accede în Legislativ după alegerilor parlamentare din toamnă. Datele au fost prezentate de ”Barometru iData - iunie 2025”, care a colectat doar opinia alegătorilor de pe malul drept al Nistrului.
Potrivit sondajului ”Barometrul iData” din luna iunie, în următorul Legislativ ar accede două partide și două blocuri politice. Din totalul respondenților cu o opțiune de vot, peste 40 la sută ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, urmat de formațiunea socialiștilor pentru care s-au expus peste 16 la sută dintre participanții la sondaj. De asemenea, ar trece pragul electoral și blocurile Victorie și Alternativa, cu scoruri de 15,5 la sută și, respectiv, 10.3 procente. Celelalte partide politice incluse în sondaj nu ar trece pragul electoral, inclusiv Partidul Nostru, care anterior se clasa ca formațiune parlamentară.
MIHAI BOLOGAN, directorul companiei ”Date Inteligente”: "La distribuția mandatelor am avea o situație în care PAS ar acumula 49 de mandate, PSRM – 20, blocul Victorie – 19 și blocul Alternativa – 13. Ceea ce s-a schimbat foarte față de cel din mai este că la moment Partidul Nostru nu accede în Parlament. În sondajul din mai el depășea bariera de cinci procente".
Directorul companiei iData, Mihai Bologan, a accentuat că sondajul include doar opțiunea de vot a locuitorilor de pe malul drept al Nistrului, fără a lua în considerare votul din diasporă și regiunea transnistreană.
MIHAI BOLOGAN, directorul companiei ”Date Inteligente": "La moment avem o situație când pe dreapta avem monopol. PAS care poate lua majoritatea simplă, datorită voturilor din diasporă . În țară poate obține circa 49 de mandate, dar în diasporă se votează mult și câteva mandate ar putea veni și de acolo. PAS ar putea să obțină majoritatea de unul singur. Pe stânga avem o competiție. La moment nu este clar dacă blocul Victorie va putea participa la alegeri sau nu. Există multe semnale că nu va putea participa și aceste voturi, probabil, vor fi redistribuite tot în cadrul formațiunilor de stânga. Și nu avem practic niciun partid solid de centru. Centrul este fărâmițat în mai multe partide, care fiecare în parte la moment nu poate accede în Parlament".
De asemenea, în cadrul sondajului, respondenții au fost întrebați și despre încrederea în politicienii din țară. Astfel, aproximativ 27 la sută au numit-o pe actuala președintă a țării, Maia Sandu. La o distanță mare, pe locul doi se situează condamnatul fugar Ilan Șor, urmat de Igor Dodon, ambii cu puțin peste 9 procente din răspunsurile participanților la sondaj. Pentru Ion Ceban au votat peste 6 la sută din respondenți, urmat de Alexandr Stoianoglo și Renato Usatîi cu aproximativ 4 și peste 3 procente din răspunsuri. Restul politicienilor incluși în sondaj au luat mai puțin de 3 la sută din simpatia celor chestionați. Totodată, aproape 21 la sută dintre ei au declarat că nu au încredere în niciun politician din țară.
Sondajul ”Barometrul iData – iunie 2025” a fost realizat în perioada 14-23 iunie, pe un eșantion de 1015 respondenți din 310 localități reprezentantive. Metoda de colectare a datelor a fost în proporție de 80% CATI, adică la telefon și 20 la sută – CAPI, ceea ce înseamnă față în față. Marja de eroare este de plus-minus 3 la sută. Măsurarea sociologică a fost făcută la comanda iData.
Exclusiv TV