Un eveniment istoric va avea loc pe 4 iulie la Chișinău. Este vorba de primul summit Republica Moldova - Uniunea Europeană, care va fi găzduit de președinta țării, Maia Sandu. La Chișinău vor veni oficiali europeni de rang înalt. În cadrul evenimentului, autoritățile țării noastre vor reflecta angajamentul comun al tuturor instituțiilor statului pentru realizarea obiectivului național de aderare la Uniunea Europeană.
Summitul Moldova-Uniunea Europeană va fi organizat pe 4 iulie, începând cu ora 17:00, la Reședința de Stat. Uniunea Europeană va fi reprezentată de președintele Consiliului European, Antonio Costa și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Împreună cu președinta Republicii Moldova, la summit vor participa președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul, Dorin Recean - reflectând angajamentul comun al tuturor instituțiilor statului pentru realizarea obiectivului național de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit Președinției, organizarea acestui eveniment marchează o nouă etapă în parcursul european. Astfel de reuniuni bilaterale au loc doar cu parteneri de importanță strategică sau cu țări candidate, precum Ucraina și statele din Balcanii de Vest, susține instituția prezidențială. În cadrul discuțiilor vor fi abordate subiectele legate de procesul de aderare, atât în ceea ce privește evoluțiile de până acum, cât și etapele următoare în acest proces. Totodată, participanții vor discuta despre extinderea legăturilor economice și cooperării în domenii precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională.
Un punct important pe agendă va fi și Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde euro, adoptat recent de Comisia Europeană. Acest plan este un pachet ambițios de investiții prin care Uniunea Europeană sprijină modernizarea economiei și creșterea nivelului de trai al cetățenilor, mai menționează Președinția.
Exclusiv TV
