Instituțiile de învățământ superior vor oferi un nou sistem de studii

24.06.2025, 13:32
Instituțiile de învățământ superior vor oferi, în acest an peste opt mii de locuri de studii cu finanțare bugetară. În același timp, la unele facultăți va fi aplicat un nou sistem de studii – cel dual. Asta înseamnă că studenții vor putea învăța și lucra simultan.

Guvernul a aprobat comanda de stat a locurilor de studii cu finanțare de stat pentru anii 2025-2026. Astfel, pentru ciclul I de studii de licență vor fi oferite aproximativ 5300 de locuri, iar pentru studiile de master – peste 2800 de locuri de studii. Aproximativ 23 la sută din totalul acestora sunt concentrate pe științele educației, unde se atestă o criză mare de specialiști.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "Am avut peste 500 de milioane de lei investite în universitățile noastre în patru ani și bineînțeles, că-I așteptăm pe toți absolvenții claselor a XII, care își vor afla notele la BAC în această săptămână, la universități începând cu 1 septembrie. Putem la dispoziție 8712 locuri bugetare în acest an, în mod tradițional prioretizând științele educației, pe de o parte. De altă parte tot ce înseamnă tehnologiile noi, TIC, inginerie, sau mai nou profesiile viitorului".

În același timp, la unele specialități va fi aplicat, în premieră, un nou sistem de studii.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: "În acest an oferim locuri și în învățământul dual în superior. Este pentru prima dată când aplicăm învățământul dual în superior, care este o oportunitate de a învăța și lucra simultan".

Sistemul dual va fi introdus la facultățile de Jurnalism și informare, Științe economice, Tehnologia informației și comunicațiilor, Inginerie și activități inginerești și Arhitectură și construcții. De asemenea, Guvernul a aprobat și comanda de stat pentru studii medii de specialitate, finanțate de stat.

DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: "Reamintesc că am aprobat un program prin care subvenționăm în primele 12 luni salariul primului job după absolvirea facultății sau colegiului sau a școlii de meserii".

Perioada de admitere la studii superioare și medii de specialitate va începe, în acest an, pe 21 iulie, rezultatele finale urmând să fie afișate pe 12 august. Totodată, în perioada 13-15 august va fi organizată o sesiune suplimentară de admitere la studii.

Exclusiv TV